on the verge of extinction... again

Availability of the addictive thing can cause one to sink even further into the swamp of the addiction.

Mult mi-a luat sa scot perla asta. Probabil ca si mai mult imi va lua sa explic.

[background]
N-am prea avut tangenta cu muzica in copilarie. N-am fost departe de a ramane corigenta la muzica in scoala generala. Norocul meu cu teoria muzicala, ca, daca la nota ar fi contat doar talentul, nici pana in ziua de azi n-as fi reusit sa trec. La ai mei acasa nu prea se asculta muzica. Aveau cateva viniluri, dar nu aveau nimic functional la care sa le asculte. Dupa cum cred ca am mai spus, tati e dincolo de orice imaginatie cand vine vorba de amanarea rezolvarilor de probleme. Stiu cum e sa astept ani intregi ca sa repare el ceva in casa. Cand am ajuns in clasa a sasea a aterizat un radio in bucatarie. Pe vremea aceea inca imi faceam temele la masa din bucatarie sau, cand masa era ocupata de unul din parinti (avea tati de lucru sau calca mama rufe), la dulapul pe care statea radioul. In clasa a opta m-am mutat cu temele la biroul din camera mea. Si cu mine s-a mutat si radioul. Incultura mea muzicala era inca fenomenala desi era placut sa-mi fac temele cu radioul pornit. Dar habar n-aveam de numele melodiilor pe care le tot auzeam sau cine dracu' le canta.

Apoi am intrat la liceu, unde am dat de oameni cu preferinte muzicale bine definite. Hmmm... fata de mine, oricine avea preferinte muzicale bine definite. Si asa am inceput sa ma cultiv si pe directia asta. Ascultandu-i pe altii vorbind despre preferintele muzicale. Luand contact cu preferintele lor muzicale. Asta a insemnat sa incep sa ma uit pe canalele alea tampite pe care se dadea numai muzica zapacita, dupa cum se exprima tati. Acum sa nu-si imagineze nimeni ca eu as fi ascultat pe vremea aia ceva extreme metal. Dar pentru tati si asta se incadreaza la muzica zapacita. Nu, nu glumesc. Dupa cum nu glumesc atunci cand spun ca pana atunci toate numele mari din muzica fusesera pentru mine doar niste nume auzite din cand in cand pe fuga la stiri si nu le asociam cu nici o melodie. Pana in liceu. Cand am ajuns sa asociez pentru prima data numele de Queen cu muzica lor. Si cand m-am speriat vazandu-i pentru prima data mutra lui Steven Tyler (oh, and by the way, the demon of screaming turns 61 today!) la televizor. Nu imi imaginam eu atunci ca in doar cateva luni aveam sa ajung sa fiu moarta dupa Aerosmith. Asta ca sa ma leg doar de primele muzici pe care le-am cersit de la colegii din Regie dupa ce am ajuns la facultate in Bucuresti si, bineinteles, dupa ce mi-am inlocuit calculatorul vechi al carui hard avea doar un GB. Si, din momentul acela, am putut sa imi aleg eu ce sa ascult... ce se dadea la radio nu-mi placea intotdeauna. Asta se intampla in 2004.

Live from Budapest... Thank you, girl!

Nu ca s-ar fi inteles cine stie ce... dar tot a fost o senzatie fenomenala. Am inchis ochii si am incercat sa mi-i imaginez.

Poate vor veni si pe la noi candva. Pana atunci, am bilet pentru ziua a doua de B'ESTFEST cand vor veni Motorhead. Si, exceptand un neprevazut tragic, voi fi acolo... chiar in fata, la gard, asa cum am fost anul trecut la Whitesnake & Def Leppard.

Edit:
1. A se citi asta - sterg comentariile cu anonim, indiferent de continut.
2. Sper sa ajung si la Manowar si la Santana, dar trebuie mai intai sa fac rost de bani pentru bilete.