on the verge of extinction... again

Cu piesa asta l-am descoperit. De videoclipul ala se leaga unele fantezii de-ale mele - mi-ar placea si mie sa trec prin pereti facandu-i praf. Da, stiu, n-am deloc fantezii pasnice.

Exista asa ceva? Daca da, vreau si eu unul.

Nu e vorba de oameni cu care sa ma fi ciocnit mereu. E vorba de oameni pe care puteam sa-i sun miezul noptii si ar fi venit imediat la mine atunci cand ceva mergea prost, oameni care m-au asteptat cu orele in frig, oameni care au facut enorm pentru mine.

Poate s-au saturat de mine. Poate s-au plictisit. Poate ca, fara sa-mi spuna, au vrut mereu ceva in schimb si n-au primit. Si au renuntat la ideea de a mai incerca...

Eu... nu pot. As vrea sa pot. As vrea sa-mi fie usor. Usor sa las totul in urma. Usor sa uit. Usor sa... iert? "Passion turns to hate and you make hate worth fighting for..." Desi nici macar atat de intens nu e. As vrea sa fie vorba de ceva asa intens, dar nu e. Sunt pur si simplu trista. Si mai trista atunci cand imi dau seama ca raceala de care ma lovesc face propriile mele sentimente sa se dilueze.

[Lung... foarte lung...]

Inca mi-e greu sa scriu despre concert. As vrea sa pot scrie ceva decent... am vazut atatea articole de "aero-inculti" dupa concert. Da, Steven se imbraca in haine de muiere. Liv spunea ca ii poarta hainele (Conan O'Brien Late Night Show, aprilie 1999 - text). Da, a imbatranit urat. Da, Tom e cel mai inalt. Da, Steven si Joe sunt cei care ies in evidenta pe scena. Da, Steven il prezinta pe Tom ca "Mr. Sweet Emotion". Da, Steven a ragait la sfarsitul Eat the Rich. Se aude asta si pe album. Da, Steven a cantat a capella inceputul de la What It Takes. Nu e prima data. Cine a a ascultat A Little South of Sanity stie asta. Da, Steven canta "lick your fuckin' ass" in loc de "kiss your sassafras" sau "everybody knows it's fucked" in loc de "everybody knows it's wrong". Cine a mai si scotocit dupa orice fel de material Aerosmith live stie ca face mereu asta. Da, Joe a cantat la chitara in tot felul de pozitii. Nici nu mai tin minte in cate concerte l-am vazut cu chitara la ceafa. Sau asa. Sau asa. Da, Joe a schimbat chitara dupa chitara. Surprinzator? De ce? Acum trei ani spunea intr-un interviu pentru Ultimate Guitar ca ar avea in jur de 600. Acum 20 de ani avea cu el in turneu cam de doua ori mai multe decat numarul de piese dintr-o seara. Schimba chitara dupa chitara la fiecare concert, n-a facut-o doar la Bucuresti. Mi-e putin cam greu sa inteleg de ce ajung sa scrie articole despre un concert unii care par ca nici macar n-au vazut trupa intr-o poza pana la momentul ala.

Adica sa pun clipuri amuzante pe blog. Dar asta e dementa pura. Marca Steven Tyler. Dupa cum remarca Mr. Joe Fuckin' Perry, "Steven, you're not a well individual..."

As... as vrea sa scriu ceva. Tot vreau de trei ore. Au trecut peste cinci ore de cand s-a terminat. Iar eu tremur in continuare. Au fost enormi. Si nu spun asta doar din cauza ca imi plac mie enorm. I-am tot urmarit de la inceputul turneului, am vanat clipurile puse pe YouTube dupa fiecare concert de catre fani. Stiam ca suna bine live. Vazusem ce reactii au starnit in America de Sud. Stiam cat de mult inseamna pentru mine. Insa cumva... nu fusesem in stare sa suprapun toate astea. Si sa le suprapun mental apoi peste ce inseamna o experienta live.

Asa ca nu m-am dus acolo cu asteptari prea mari. In primul rand, media de varsta a trupei este de 60 de ani. Au avut un an 2009 plin de probleme de sanatate. In clipurile de la concertele de anul asta mi se parusera putin cam statici pe scena. Si, da, chiar sunt foarte statici fata de cum erau acum 20+ ani. Au insa a dracului de multa energie in ei pentru niste oameni de varsta lor care au trecut prin atatea. Un alt motiv, poate putin amuzant? idiot? a fost mutarea de la romexpo. Sa fie clar, imi plac de mor. Si e un motiv al dracului de bun sa fiu putin egoista. Nu prea s-au vandut bilete? Nu sunt prea populari la noi? Bun, bun, mai putin pentru altii inseamna mai mult pentru mine. Nu m-ar fi deranjat deloc sa cante la romexpo in fata unei multimi "aerisite". Dar faptul ca au fost mutati in locatia aia mi s-a parut o lipsa de respect la adresa trupei. Si, daca noi nu i-am respectat, ei de ce ne-ar respecta? N-a fost cazul. Ca si AC/DC, au tot respectul meu pentru seriozitatea de care au dat dovada.

Napolitane. Ceva mai multe decat biscuiti.

Loacker. Napolitane Sandwich (link, screenshot). Luate cu incredere pentru ca mai incercasem destule produse Loacker si majoritatea mi-au placut. Si astea mi-au placut mult. Din toate punctele de vedere. Ah, da. Nu trebuie insa tinute la caldura, pentru ca se topeste ciocolata dintre ele si se scurge pe margini. Da, astea sunt napolitane adevarate, cu crema adevarata de ciocolata. Am incercat si sortimentele cu ciocolata neagra si crema de alune. Sortimentul meu preferat? Nu sunt sigura. Oscilez intre cel cu ciocolata si cel cu ciocolata neagra.

Primola. Napolitana cu crema cacao, invelita in ciocolata. O chestie de la Primola care n-a aparut inca pe site, desi prin magazine au aparut de vreo doua luni. Si acum doua-trei saptamani am incercat si eu sortimentul cu crema de cacao (mai exista un sortiment cu crema de vanilie... cred... nu m-a interesat prea tare, era o crema alba si alea de obicei nu ma tenteaza). Arata foarte bine dupa ce am desfacut ambalajul. Si gustul e destul de bun, desi nu fenomenal.

Day & Night. Luate din piata cu 1 leu pachetul. Adica un pachet din asta (destul de mare, dupa cum se vede in poza... parca de 180g) e tot atat cat e un pachetel de Loacker Sandwich de 30g in hipermarket (asta cand e la promotie pachetelul ala de 30g). N-am reusit sa aflu absolut nimic pe net despre ele. Trei sortimente: lamaie, portocala si cola. La desfacerea fiecarui pachet m-a pocnit mirosul promis pe ambalaj. Putin cam elastice foile de napolitana la primele doua. Diferenta de calitate dintre napolitanele astea si napolitanele Loacker este enorma. Totusi au fost in regula la gust toate trei... pentru niste napolitane asa ieftine.

Biscuiti. Cu ceva componente de alune chiar. Mda, nu ma dau eu in vant dupa alune, dar eram curioasa.

Primul pachet de biscuiti. Ulker. Biskrem (link, screenshot). Cu crema de alune (link, screenshot). In afara de momentele in care au aparut Duo (doar poza, gasita pe harmonymarkets.com, pentru ca sortimentul asta nu apare pe site) si Dark (link, screenshot), pentru ca atunci, curioasa cum sunt, n-am rezistat sa nu incerc si sortimentele alea, eu nu m-am mai atins de Ulker Biskrem din iulie 2004 (desi am mai incercat doua chestii asemanatoare de la alti producatori). Revenind la cei din sortimentul cu alune. Ambalajul ii diferentiaza destul de clar de alte sortimente, cred ca nici macar ametita de mine n-ar fi putut sa rateze si sa ia alt sortiment. La fel ca si pentru toate celelalte sortimente, diferenta intre sectiunea prezentata pe ambalaj la exterior si cum arata in realitate biscuitii atunci cand sunt rupti in bucatele (scuze, da' mai drept n-am reusit sa rup... poate trebuia sa folosesc un cutit, asa cum mai folosesc uneori pentru ciocolata, in special pentru bomboane, ca la tablete invinge de cele mai multe ori lenea si le rup in mana) este destul de mare. Si totusi... am vazut si mult mai rau de atat. La gust mi s-au parut in regula. Nu m-a deranjat nimic la ei, gustul de alune din crema nu e asa puternic, dar nici nu m-au incantat. Pana nu i-am pus sa faca si niste scufundari in ceai inainte sa-i mananc. Hehe, mult mai bine asa, moi si plini de aroma unui ceai Teekanne sau Twinings. Am mancat singura tot pachetul, asa ca mi-a luat peste doua saptamani sa-l termin... si asa am avut ocazia sa ii incerc cu mai multe sortimente de ceai. Cred ca cel mai mult mi-au placut in combinatie cu un ceai de portocale indulcit.

Cascina Verdesole. Cu un site care nu-mi spune mai nimic. Frollini con cacao e nocciole. Gasiti la o benzinarie. Arata prea bine punga ca sa nu-i incerc. Deloc ieftini, in jur de 9 lei, dar macar gustul a fost pe masura ambalajului. Ca si cei de la Ulker, mi-au placut chiar mai mult in ceai (de fapt... eu mai mereu prefer biscuitii asa). Ca aspect, nu sunt totusi perfecti. Pe unii din ei lipseste stratul acela alb de deasupra stelutelor. Totusi, arata mult mai bine decat majoritatea biscuitilor pe care i-am incercat anul asta.

In creierasul meu. Ma simt obosita. Si chiar nu as avea de ce sa fiu obosita. Nu mai am chef de nimic. Nu mai fac mai nimic. Pur si simplu stau si studiez situatii, le intorc pe toate partile, le pun sub microscop.

Tot ceva ce am spus ca voi incerca. Poiana. Suchardine. Insa nu doar cutia de bomboane de ciocolata cu cireasa intreaga in lichior, ci si cutia de bomboane cu crema caramel. Impreuna aici, chiar daca eu le-am incercat la peste o saptamana distanta una de cealalta.

Prima cutie, cea cu bomboane cu cireasa intreaga in lichior. Ca aspect, e draguta cutia. Contine 14 praline de 11.5g fiecare (nu le-am cantarit, asa scrie pe spatele cutiei). Pralinele sunt imbracate intr-o folie rosie (la fel ca majoritatea celorlalte bomboane de genul asta care exista pe piata). Eu eram convinsa ca daca scrie pe cutie "cireasa intreaga in lichior" atunci bomboanele contin cirese cu tot cu samburi. Asa ca am muscat cu grija. Insa de samburi n-am dat in bomboanele astea. Doar de un gust surprinzator de placut. Sunt dulci, insa se simt puternic atat influente de cacao, cat si influente alcoolice. Iar ciresele sunt bune - am dat de atatea ori de cirese care nu mi-au placut in astfel de bomboane! Pe spate... lista de ingrediente surprinzator de scurta pentru o cutie asa ieftina, doar opt chestii. Doua mici detalii care n-au putut sa-mi scape insa. Unu, in ciuda culorii si chiar a gustului, nu e vorba de ciocolata neagra. E totusi ciocolata cu lapte, pentru ca are si asa ceva pe lista. Doi, si cel mai important, in lista nu apare nicaieri unt de cacao, apare in schimb grasime vegetala. Primul meu gand a fost... o, da, sigur ulei de palmier si nu unt de cacao. Na, trebuia sa ma astept dupa cum se topeste... Si apoi mi-au picat ochii pe ce scria sub lista: "ciocolata contine si alte grasimi vegetale pe langa untul de cacao." Aham. Si altele sau in primul rand altele? Si apoi o alta mentiune, de data asta chiar amuzanta. "A nu se consuma de catre minori, gravide si conducatori auto." Asta mi-a adus aminte de "ouale" Berning's, incercate in martie.

A doua tableta mare de ciocolata Milka pe care am spus ca vreau sa o incerc. Ciocolata cu lapte cu crema de lapte cu niste bilute mici crocante in crema (ambalajul spune ca ar fi orez), avand pe mijocul fiecarei diviziuni o umflatura ca si cum ar iesi cate o minge de fotbal din ciocolata, iar la interior, in acea umflatura o biluta crocanta ceva mai mare (despre care ambalajul spune ca ar fi orez expandat cu cacao). Mi-a trebuit sa mananc cateva patratele ca pisica... Aaa, stiu ca asta suna dubios asa ca o sa explic ce inseamna "ca pisica" pentru creierasul meu. Pisicile nu mananca ciocolata. Sau cel putin nu mananca ciocolata din aia chinezeasca cu care incercam eu sa le momesc cand eram mica. Ca sa vina la mine si sa le trag de toate extremitatile, in special de aia care disparea ultima atunci cand o luau la fuga ma joc cu ele. Dar mananca soareci. Si, inainte sa-i manance, ii chinuie putin (mai mult) se joaca putin cu ei. Prima data am fost socata. Si mi-au ramas imaginile pe creieras. Asa ca mancat ca pisica a ajuns sa insemne jucat cu mancarea inainte. Chestii de genul desfacut biscuiti cu crema, separat straturi diferite de ciocolata (mda, stiu, eu trebuie sa fac bucati aproape tot, nu doar chestii care se mananca). Uneori e chiar interesant, pot sa-mi dau seama cu ce contribuie fiecare componenta la gust. La ciocolata asta am constatat de exemplu ca gustul de lapte e mult mai intens in ciocolata decat in crema de lapte de la interior. Crema e dulce, chiar foarte dulce, dar influenta laptelui nu se simte asa puternic. In schimb in stratul de ciocolata lucrurile stau cu totul altfel. Componenta mea preferata a fost insa biluta crocanta din mijloc.

Ce face un brontozaurel nebun noaptea? Pai curatenie. Spalat muntele de chestii adunate in chiuveta. Spalat opt perechi de incaltari. Spalat doua covorase. Spalat doua setare din frigider (sucul de mere varsat sambata trecuta).

Nici nu vreau sa stiu cat de rau stau lucrurile. Adica mor de curiozitate, dar mi-e frica. Incerc sa repar cate ceva si dupa aia verific. Sau poate ca ar trebui sa verific acum, sa ma pocneasca tare si sa ma invat dracului minte odata.

Asa cum inca imi mai doresc sa pot sa o simt...

In seara asta mi-a picat netul. Inainte sa apuc sa raspund la doua mail-uri importante. Ca asa sunt eu. Lenesa, speriata, rasucind fiecare cuvant pe toate partile, incercand sa-mi dau seama daca nu cumva ramas ceva pe acolo care ar putea sa fie interpretabil.

Asa ca am revazut un film timp de o ora si trei sferturi. Filmele sunt gresite. Sau noi suntem defecti. De ce au majoritatea finaluri fericite si... normale? Ce e dincolo de zidul fericirii si al normalitatii nu intereseaza pe nimeni. E valabil si pentru carti. Pentru ca mi-am dorit o viata palpitanta dinainte sa stiu de filme. Dramele, suspansul, nebunia sunt suficient de interesante incat sa merite nemurirea intre paginile unei carti. Normalitatea, linistea nu merita. Si atunci de ce mi se spune ca ar trebui sa mi le doresc? Cand m-am visat in rolul unui personaj dintr-o carte, m-am visat intr-unul din momentele acelea la limita, nu intr-unul din acele momente mult prea diluate si inutil glorificate de "fericiti pana la adanci batraneti..."

Ciocolata. Lindt. Lindt Excellence Walnut Milk, ciocolata de lapte cu nuci. E buna. Nu m-am atins de tableta asta nici pana in momentul in care scriu asta, dar stiu ca e buna. Pentru ca e Lindt. Pentru ca am mai incercat sortimentul asta in urma cu cativa ani. Pentru ca am desfacut-o deja si arata divin. Si miroase la fel. Mi-a ramas in nari mirosul. Se simt acolo distinct atat componenta de cacao cat si cea datorata nucilor. O tin minte cremoasa, chiar daca au reusit sa inghesuie multe bucatele mici de nuci acolo. E ca Lindt Excellence Extra Creamy, doar ca e cu nuci. Si parca era si mai dulce. Asa tin minte. Cat de rau imi pare dupa Lindt Excellence Cocoa Nibs... O tin minte in doua variante de ambalaj - asta si o varianta cu rosu.

Tocmai am aruncat doua cutii pline cu capsune. Moi, cu par alb. N-am mai mancat capsune de... deee... aaa... nici eu nu mai stiu. Si mi-e o pofta de mor. Anul asta ai mei mi-au tot trimis des si multe. Si aproape toate au ajuns la gunoi cu par alb. Asa ca intreb si eu ca un copil tont ce sunt: ce dracu' sa le fac sa nu se mai strice asa repede? Valabil si pentru struguri, desi la struguri nu-i asa tragica situatia...

"Vai, Ana, cum poti sa spui asta?"
Pentru ca de aia am gura, sa vorbesc. Si sa spun ce gandesc. In sfarsit. Pentru ca mi se pare mereu deranjant. Pentru ca acel "cu drag" cu care imi oferiti orice nu valoreaza nimic in momentul in care nu stiti sa respectati lucrurile care conteaza cel mai mult pentru mine.

Am examen joi. Tare, nu? Parca sunt un disc stricat. Am spus chestia asta de atatea ori in ultimele patru zile.