on the verge of extinction... again

In primul rand, pentru cine n-a observat, blogul s-a mutat acolo unde a fost de la inceput (yay, shorter URL!). N-o sa stea aici mult pentru ca nu mai raman eu mult pe blogspot. Pe scurt, motivul se cheama vreau sa renunt la contul Google (va rog, admirati-mi talentu' in dreapta - i-am facut mustati si barba si apoi l-am zgariat pana la sange... partea amuzanta e ca eu chiar n-am nimic cu Google, vreau doar sa renunt la cont). Nu-l sterg, ramane, doar ca n-o sa-l mai folosesc. Asta include tot ce are atasat. Contul de YouTube nu ii este atasat si il voi folosi in continuare.

Asa ca... momentan oscilez intre doua variante. Ma mut temporar pe WordPress free sau raman aici si nu prea mai scriu. Ambele variante valabile pana la domeniu si CMS propriu (pe care ma apuc sa-l scriu in noaptea asta, deja exista folderu' blogozaur & cateva fisiere .php pe localhost - am mentionat faptul ca am inceput sa scriu iar cod PHP?). N-am nici cea mai mica idee cum o sa ma descurc cu doua chestii: feed-ul RSS & trackback-urile. In rest, sunt destul de sigura ca pot face ceva mai bun pentru mine decat Blogger. Am in creier chiar si syntax highlighting pentru editorul de postari ('cause I always use HTML mode anyway).

Revenind, optiunea cu thebabydino.wordpress.com (don't try, it's not public yet) inseamna doar un link catre blogul asta + postari noi. Pentru ca am stat deja si m-am mirat la monitor timp de cateva ore pana cand mi-a importat tot (bine, asta nu e adevarat, mi-am gasit altceva de facut, da' tot mai verificam din cand in cand daca a mai progresat si cu cat). Si cand s-a terminat am constatat ca multe chestii arata ca dracu', ca toate tag-urile mi le-a facut categorii - grrr!

Cealalta optiune inseamna ca nu ma mai mut pana la mutarea definitiva, dar bineinteles nu prea voi mai scrie prea des din motivu' mi-e lene sa ma loghez. Ceea ce oricum n-ar insemna o schimbare prea mare fata de ultima vreme.

Pe alte planuri, singurele lucruri bune din ultima vreme ar fi ca am invatat chestii noi si ca am frecat concertele omuletilor cu ochi oblici. Si dupa cum se simt muschii mei, sunt cel mai bun fundal pentru facut miscare incercat de mine pana acum.

Pentru ca sunt din nou in starea aia care acum o saptamana ma facea sa scriu o postare numita "cand nu-ti mai place ceea ce-ti place si nu mai vrei sa faci ceea ce vrei sa faci". Care n-a aparut. M-am razgandit si n-am mai publicat-o.

Pentru ca ma sperie ingrozitor cum gandesc.

I-am descoperit... nu mai stiu exact cand, in orice caz, au trecut mai mult de patru ani. Mi-au placut si de atunci au intrat din cand in cand in playlist. Insa nu m-am uitat niciodata la un concert de-al lor de la cap la coada. Pana saptamana trecuta.

Si trebuie sa recunosc ca mi-a cam picat mandibula pe tastatura. Concerte de trei- patru ore (asta in timp ce altii, nu mai in varsta si mult mai statici pe scena se plang ca o ora si jumatate egal foarte obositor), pline de momente intense. Yoshiki mi se pare fenomenal, atat la pian, cat si la tobe. De multe ori ii da inainte pana cand ceva cedeaza. Foarte la propriu. Fie face praf tobele, fie pica el lat. Si inca sare de pe scena in public.

Mai jos, o mostra. Nu, nu e concert intreg - e o singura piesa. De jumatate de ora1.

Acum o saptamana si vreo zece ore intram (mai mult ca sa nu-mi mai inghete degetele deja inghetate si poate chiar sa se si dezghete putin) in Mega Image-ul ala vechi-vechi (eu il stiu acolo de aproape zece ani de cand stau in Bucuresti) de pe Mihai Bravu din zona dintre Dristor si Piata Muncii. M-am invartit putin si aproape credeam ca voi iesi exact asa cum intrasem cand...

Mi-au picat ochii pe niste standuri dintr-o zona a magazinului numita "Delicatese". Intai am vazut pungile cu chestii din ciocolata de la Caffarel. Care, in ciuda numelui, m-au cam lasat rece, din moment ce toate erau cu ceva neamuri de alune intregi prin ele sau in ambalajul ala de prost-gust cu o bancnota de 500 euro. M-am uitat in jos, pe latura cealalta a stalpului... dragut, niste biscuiti Corsini numai potriviti la ceaiurile care recunosc ca au cam trecut in zona de "abuz" in cazul meu in ultima luna.

Nimic care sa ma faca sa trec prin plafon insa. Nu inca. M-am intors catre celelalte rafturi. Hmmm, ciocolata Droste. Droste, Droste... sa ma ia dracu', parca eu am mai auzit de astia. Si apoi, in continuare pe raft, mai spre stanga... aaaaa!

... proaspat aterizati in Bucuresti de la c... coada vacii, avand mai putine clase decat trenu' si mai putin de un sfert de creier functional.

Luati-va dracului un calculator cand mergeti la cumparaturi si invatati-va sa adunati pretul fiecarei porcarii pe care o puneti in carucior si nu va mai asteptati sa va creasca ca prin minune bani in plus in portofel ca sa puteti cumpara juma de magazin.

Si daca totusi se intampla sa gresiti calculele si sa nu va ajunga banii, aveti bunu' simt sa nu va hahaiti si sa va laudati ca e a nu stiu cata oara cand se intampla asta. Si hotarati-va dracului mai repede la ce renuntati.

Asta pentru ca a trebuit sa pierd aiurea putin peste 20 de minute din cauza unor idioti care considera normal sa arunce in carucior tot ce vad in fata ochilor ca vad ei dupa aia la casa ce mai iau si ce nu.

A, si nu-mi mai spuneti ca n-am dreptu' sa judec. Nu e nevoie decat de un strop de bun simt si de juma de creier ca sa nu-i faceti pe altii sa piarda timpul aiurea la casa.

Sunteti exact genu' de oameni pe care as pune pisica... Doar sa va dea niste gauri. N-as lasa-o sa si manance, ca nu vreau sa aiba dupa aia probleme cu stomacu'...

Poate am visat chestia asta, poate nu, in orice caz treaza nu eram.

Ma trezesc eu in dimineata asta. Cam pe la 3:40. Primu' lucru pe care-l vad e bineinteles mutra mea urata oglindindu-se in display-ul de la laptop*. Dracu' sa ma ia, nu stiu la ce-mi mai trebuie oglinzi in casa avand in vedere in ce hal se aseamana asta cu una. Misc niste degete pe tastatura, trackpad, naiba stie, ce-oi fi nimerit si eu...

In fine, printre alte chestii pe care le tineam minte de dinainte de a adormi, mai e si o fereastra de Y!M din pingbox cu intrebarea din titlu. Sau ceva aproximativ, nu mai tin minte exact, nu eram inca prea treaza.

Raspunsul este ca, in forma naturala a comentariilor nu ai cum sa-l afli decat daca te cheama Mama Omida. Sau Tata Omidu'. Sau daca ai un glob de cristal. Pentru ca formularu' de comentarii de pe blogspot nu are camp pentru adresa de e-mail. Adica aia care comenteaza nu o scriu nicaieri**. De-aia trebuie sa ma scarpin la ceafa cu degetele de la picioare ca sa pot sa am gravatar in comentarii***.

Desigur, exista oricand posibilitatea disqus. Caz in care proprietaru' blogului poate vedea adresa de e-mail, IP, poate edita comentarii & alte minuni de gen. Dezavantaje? Dupa cum am mai spus, cine are JavaScriptu' dezactivat nu doar ca nu va putea sa adauge comentarii... nu va putea nici macar sa le vada pe cele deja existente.

* Da, dorm cu el in pat.

** Ma rog, se poate comenta cu profilu' de blogger, caz in care... nu stiu, trebuie sa ma mai gandesc. Cu siguranta in feedu' de comentarii nu e nici in cazu' asta.

*** Nu, tot n-am reusit sa fac sa mearga metoda cu XHR (JavaScript). Credeam ca stiu ce dracu' ii cu CORS, JSONP, cum se seteaza un header, dar tot nu merge, deci se pare ca nu-s chiar asa isteata cum credeam...

De data asta... o sa fie o chestie scurta!

Si dedicata strict noii mele obsesii muzicale, aia cu care am facut cunostinta azi, in urma unui click dat aiurea pe YouTube in lista de Suggestions din dreapta. Chestie care m-a facut sa ma pun pe dat si alte click-uri anapoda. Insa n-am mai avut norocu' sa dau peste altceva care sa-mi placa suficient incat sa am motiv sa adaug la postarea asta. Asa ca de data asta este vorba de un singur videoclip.

Trupa se numeste Sonic Altar. Sunt din Noua Zeelanda. Stiu, departe... da' tot nu m-am putut abtine sa nu le las un comentariu in care intrebam daca nu vin si prin Europa. Exista de vreo cinci ani si putin. Si au scos un prim album, numit No Sacrifice, nume care ma face sa ridic putin sprancenele, ca parca mai era o trupa cu un album al carui nume incepe la fel. In fine. Imi place videoclipu' si pana acum cred ca am ascultat-o de cel putin 30 de ori, deci cred ca e clar ca imi place in draci cum suna. Chiar daca nu-mi pare a fi ceva nou. Seamana cu atatea alte chestii care-mi plac. Chestii clasice, cu greutate.

... din comentarii.

Varianta preferata: Gravatar (Globally recognized avatar). Pentru cei care nu stiu despre ce este vorba: exista gravatar.com, unde iti poti face cont - in linii mari e ceva de genu' le dai adresa de e-mail cu care comentezi pe bloguri, iti setezi un nume de utilizator, o parola, iti uploadezi o imagine pe care vrei sa o vezi langa comentariile pe care le lasi. Si cam asta este! Uneori...

Daaar... blogspot nu cere adresa de e-mail pentru comentarii. De ce este importanta chestia asta? Pentru ca toata dracovenia asta cu gravataru' se bazeaza pe adresa de e-mail.

Ideea este cretin de simpla. Si o sa o explic cu imagini. Pentru ca, dupa cum spunea un fost prof de mate de-al lui tati (liceul Balcescu din Braila)... "figura mare si clara il desteapta pe roman". Sper ca sunteti romani. Alfel, articolul asta tradus cu Google Translate o sa va dea dureri de burta... de la atata ras. Sincer, cand sunt deprimata imi traduc postarile de blog cu Google Translate - e cea mai buna pastila de ras.

Revenind, hai sa vedem cum stau lucrurile. Pentru exemplificare, se ia un comentariu de-al meu, se da click dreapta pe poza si apare un meniu. Ca in poza din stanga. Se da click pe Open image in new tab si... tadaaa! In noul tab proaspat deschis, sus in address bar se poate vedea cam ce se se vede in imaginea de mai jos: