on the verge of extinction... again

Azi n-a mai plouat. Sau poate a plouat si eu nu m-am prins. Nu stiu...

Am iesit sa printez biletu'. Ma rog, print shopu' e chiar la parter, aproape fix sub mine (putin mai spre est). A durat ceva mai mult decat m-am asteptat, pentru ca multifunctionala nu mai voia sa dea drumul foii de A4. Iar eu incercam sa ma decid daca asta ar trebui sa ma amuze sau sa ma enerveze. Am iesit afara cu foaia si mi-au inghetat mainile pana am reusit s-o bag in mapa si mapa in ghiozdan. Ceea ce m-a facut ca apoi sa ma chinui sa-mi incalzesc degetele tragandu-mi peste ele manecile puloverului verde.

Am dat o tura pana in Billa. Si inainte sa ma indrept spre casa am observat cum "crescusera" niste chifle fierbinti. Eu nu mananc paine si chestii inrudite decat daca-s calde, asa ca am profitat si am lungit lista de cumparaturi la doua chestii. 3.75 lei. Mi le-am tras spre ghiozdan si am asteptat restul de la 5 lei. O bancnota de 1 leu. Si 20 de bani. Trantiti pe bancnota. In timp ce avea o groaza de monede de diverse valori acolo...

In momentul ala au inceput sa mi se deruleze prin creier o groaza de chestii.

Aproape ca am inceput postarea asta cu a-mi cere scuze pentru ea. Si apoi m-am urat pentru ca am simtit nevoia sa fac asta. Pentru ca pana la urma asta trebuia sa fie blogul. O conserva de amintiri ale unor momente si stari, o gramada de postari in mare parte incoerente despre demoni prieteni si monstruleti creati cu mintea mea.

Si nu m-am putut abtine sa nu recitesc postarea aia. Inca tin minte despre ce inghetata1 era vorba si cum s-a topit gheata de pe cutie si mi-a udat scaunul din bucatarie. Inghetata Cremeria, cu ciocolata si visine, luata in seara aia din Billa. Ce rau imi pare ca nu se mai gasesc la noi inghetatele Cremeria! Nici n-am apucat sa o incerc vreodata pe cea cu lamaie. Si inghetata Haagen-Dazs, tot din Billa. Atunci am aflat de existenta lor. Si tin minte si cum m-am zgariat pe picioare in atele de la cusatura blugilor... Mda, doar eu puteam sa fac asta. La fel cum doar eu am putut sa murez un prosop de hartie in sange dupa ce mi-am taiat mana in... paine...

Mda, a descoperit si brontozaurelu' apa caldastackoverflow.com. Ma rog, descoperit e un fel de a spune. Stiam de Stack Overflow, mi-am gasit acolo raspunsuri si explicatii pentru zeci, poate sute de intrebari si erori. Insa nu-mi trecuse niciodata prin creieras sa ma bag si eu in discutii. Pana cand m-a "corupt" Mihai.

Mi-am facut cont martea trecuta si de atunci am avut cateva zile in care am pierdut ceva timp pe acolo. Raspunzand la intrebari, pentru ca de intrebat... habar n-am ce sa intreb. Desigur ca nu le stiu pe toate, dar de obicei caut pe Google si ori gasesc raspunsul (de multe ori pe acelasi Stack Overflow), ori ma conving ca is prea toanta ca sa mai incerc macar.

Bineinteles ca ma uit ca vitica la poarta noua la peste 95% din intrebari si majoritatea celor la care am raspuns sunt de CSS, de-abia m-am bagat la doua de JavaScript, una de Python si una generica despre expresii regulate... Cam toate cele care nu tin de CSS mi se par... in cel mai bun (dar rar!) caz, in alta categorie decat cea la care as putea oferi eu un raspuns. Si chiar si multe din cele de CSS nu sunt generice, sunt multe care se refera la ceva specific pentru mobil, sau la ceva de genul LESS/ SASS, sau la ceva legat de Dreamweaver, sau la ceva care are legatura cu alte chestii la care eu ma uit... exact! ca aceeasi vitica la poarta vopsita.

Din nou, o singura bucata, dar mi-a placut prea mult ca sa mai astept sa mai dau si peste alte chestii noi. Un clip de care m-am impiedicat absolut intamplator ieri dimineata. Al unor copii (au cu vreo 5 ani mai putin ca mine, deci is copii, daaa?) din Ucraina, aflati deja la al doilea lor album. Hmmm, poate avem norocul sa ii vedem si la noi. Imi suna foarte bine si imi place si clipul (se putea si mult mai bine, dar pentru un prim videoclip este foarte in regula).

Ei sunt Of Celestial, iar piesa se numeste Immortal Gold Idol.

In urma cu trei ani si jumatate imi luam niste greutati pentru incheieturile mainilor/ glezne. Atunci a fost pentru aripa rupta, acum am o alta problema. Si am nevoie de un alt set din asta, dar mai grele. Am cautat ieri, insa n-am gasit mai grele de 2.5kg pe fiecare. Ceea ce este prea putin. Are cineva idee unde as putea gasi unele mai grele?

Ca sa fie mai clar: draciile la care ma refer sunt cele din pozele de la postarea asta.

Dar nu-s de vanzare.

Apa a fost oprita de dimineata de cand m-am trezit pana pe la ora 19. Atat cea rece, cat si cea calda. Iar atunci cand a inceput sa curga iar... era de culoarea unui Mos Martin. Am lasat-o sa curga. Si am lasat-o, am lasat-o, am lasat-o, am lasat-o... pana a trecut vreo ora. Hmmm, intram in criza de timp. Asa ca m-am deplasat sa cumpar apa, desi eu detest gustul de apa imbuteliata, dar muream de sete, nu bausem nimic toata ziua in afara catorva picaturi de ceai.

Dupa ce am pierdut... hmmm, aproape jumatate de ora? ca sa gasesc vreo apa a carei sursa se pupa cu cunostintele mele despre izvoare (ma intreb cu ce au ramas in creier popii care totusi presupun ca au luat o nota mai mare decat mine la bac la geogra), m-am intors acasa si am constatat ca: unu, apa de la robinet nu mai era maro si doi, pe hol, in partea dreapta, statea cuminte o sticla de suc de mere (cu suc de mere in ea!) luata din Billa acum opt zile...

Cum stiu in ce perioada a anului suntem?

I cried my eyes out...
And I listened to this one song over and over and over and over and over...

Eram asa sigura ca vor reprograma un concert in Bucuresti si o sa-i vad...

1998. Nici nu auzisem de el atunci. Eram mica si proasta.

Aglomeratie. Plin de indivizi care distribuie pungute verzi cu... dracu' stie, probabil seminte. Ufff, asa o sa se faca o mizerie pe jos. Seminte v-ati trezit sa dati gratis? Creiere n-ati gasit? Ah, nu-s seminte, is un fel de covrigei scarbosi, bleah...

Aglomeratie. Din ce in ce mai multi oameni care sosesc pe peron. Fii atenta la buzunare, Ana! O reactie pe care nu pot sa n-o am in gara. Cativa sunt interesati de linia din stanga, insa majoritatea asteapta trenul care urmeaza sa soseasca la linia din dreapta. Cel care merge mai departe la mare. Si tipa de la informatii a presupus ca eu o sa iau trenul ala ca sa merg la mare atunci cand am intrebat-o cand si la ce linie soseste pentru ca nu era trecut pe panou. Nu stiu daca e un mod prin care CFR alege sa faulteze RegioTrans. De obicei apar si trenurile lor pe panou.

Nu inteleg ideea cu marea. Nu inteleg mersul la mare. Fie ca e in jurul datei de 1 mai sau in orice alta perioada. Ce dracu' poti face la mare? Sa inoti in mare? Bravo, daca poti sa inoti. Dar poti sa faci asta si intr-un bazin curatel. Sa stai la soare? Bleah! Detest pielea bronzata. Daca mi se lauda mie cineva cu pielea sa bronzata, de obicei iese cu scantei pentru ca nu ma pot abtine sa nu-i spun ca arata ca si cum s-a manjit cu ce a mancat cu o zi in urma (dupa ce a iesit pe usa din dos). Sa pescuiesti? Aia e amuzant cand ai 5 ani si de fapt pescuieste un adult din familie si tu iti spargi capu' pe toboganul de piatra de langa balta. Sa te plimbi cu vaporasul? Bine, recunosc ca asta e distractiv. Dar nu cand e aglomerat.

Sunt disperata. Asa ca incerc sa fac ceva. Mai multe. Prea multe. Pana cand devine obositor si incep sa ma gandesc ca o sa iasa totul prost. Ceea ce ma va face sa nu fiu altceva decat o gluma proasta. Si gandul asta imi taie tot cheful de a mai incerca macar. Mai bine par lenesa decat sa par proasta. Mai bine par rau intentionata decat sa par incapabila. Si asa constat ca raman in urma dupa ce in urma cu doua zile si jumatate eram inainte cu aproape doua zile. Adica n-am facut mare lucru intre timp.

Faptul ca am ramas in urma ma face sa am din ce in ce mai putina rabdare ca sa fac lucrurile asa cum trebuie. Si daca nu pot sa le fac asa cum trebuie... nu vreau sa le mai fac deloc.

Ma simt complet retardata pentru ca nu inteleg chestii. Mai ales cand e vorba de chestii care pana acum mi-au placut.

Vreau sa dau totul dracului. Si nu ma refer doar la cursuri. Tot ce am de lucru in plus si tot ce n-are nici cea legatura cu programarea, dar e tinut in viata de faptul ca daca ma simt ca un dracusor istet atunci cand reusesc sa rezolv anumite provocari, atunci n-o sa simt nevoia sa distrug ca sa-mi vars nervii.

As vrea sa ma distrug cu totul. Nu sa mor pur si simplu, sa mor intr-un fel care sa ma distruga cu totul. Tren, explozie, incendiu... cand vine cutremurul ala?

Explicatie la nivel de clasa a sasea, deci ceva mai foarte lunga...

Recapitulare:

Se da un tetraedru regulat avand lungimea unei laturi egala cu l. In el se inscriu patru sfere (fiecare din cele patru sfere este tangenta la celelalte trei si la trei din cele patru fete ale tetraedrului).

Cum arata asta? Pai hai sa lamurim in primul rand ce este acela un tetraedru regulat: o figura geometrica cu 4 fete, fiecare fata fiind un triunghi echilateral (cu toate cele trei laturi egale); si, in acelasi timp, cu patru varfuri si sase laturi. Animatie pentru cine n-a inteles explicatia scrisa.

Cum arata un tetraedru se poate vedea in lateral (imaginea este furata de pe f-lohmueller.de).

CM_(AB) este inaltimea unei fete. O_base este centrul de greutate al unei fete, sau punctul in care se intersecteaza medianele (care, in cazul triunghiului echilateral, coincid cu mediatoarele, bisectoarele si inaltimile). O_base se gaseste la

Se da un tetraedru regulat avand lungimea unei laturi egala cu l. In el se inscriu patru sfere. Ca sa ma exprim mai clar, fiecare din cele patru sfere este tangenta la celelalte trei si la trei din cele patru fete ale tetraedrului.

Se cere: raza r a sferelor mici tagente la una din fetele tetraedrului si la trei din cele trei sfere mari, exprimata in functie de latura tetraedrului (adica l).

Bafta!

Bonus: se poate incerca si calcularea razei r₁ a sferelor mici dinspre varfuri, tangente la trei fete ale tetraedrului si la una din sferele mari sau a razei r₂ a sferei mici din mijloc, tangenta la toate cele patru sfere mari.

Tinte imposibile. De la 22-23 la jumatate in 4 saptamani. Aglomeratie. Nu-mi vine sa cred cate mi-am lasat de facut pe ziua de azi. Trecere prin obsesii mai vechi. Muzicale, matematice si de alte soiuri. Dezamagire. Desi stiam ca e prea tarziu. Am vrut sa incerc totusi. Daca as fi cascat ochii acum doua saptamani. Daca n-as fi amanat ca sa uit cu totul la cateva minute dupa. Faptul ca am fost atat de neglijenta a insemnat deja trei ocazii pierdute. Gheare.

Nu cred, dar sper...

Pentru ca ieri Phil a implinit 50 de ani.

A se remarca parul.

Este o intrebare pe care mi-o pun de multa vreme. Dinainte sa pun prima data imaginea din dreapta pe blog (acum mai bine de un an).

Insa inainte de orice altceva, am o rugaminte pentru oricine se gandeste sa comenteze. Acela de a nu mentiona nume de medicamente. Nu vreau sa dam nimanui idei tampite.

Cand eram mica si lumea mea insemna doar o particica din cartier, particica din care nu ieseam des si niciodata singura, stiam de o singura farmacie. Cea de pe strada Oltet. Si, pana in clasa a opta, a ramas singura farmacie din Brasov de care am stiut. In clasa a opta, am facut-o brasoveanca si pe mama tatalui. Si am aflat de o a doua farmacie, la parterul blocului de langa blocul in care se mutase ea.

In liceu aveam sa aflu de mult mai multe prin tot Brasovul.

Vineri seara spalam un pahar. Cel perfect cilindric, cu doi catei. Si cu paharul plin de clabuci de la detergentul meu de vase cu aroma de migdale in mainile la fel de pline de clabuci de la acelasi detergent de vase cu aroma de migdale... m-am dus sa sting lumina de pe hol care ramasese aprinsa de cand... dadusem cu aspiratorul.

Cum? Cu piciorul. Pentru ca stiam ca m-am mai folosit de picioare ca sa fac diverse. Sa deschid sertare, sa mut din loc in loc chestiute care puteau fi apucate cu degetele de la picioare, sa deschid/ inchid usi, sa aprind/ sting lumina. A trebuit sa fac toate chestiile astea dupa ce m-am trezit cu aripa rupta si bandajata ca un pui de mumie din gat pana la mijloc. Desigur, imi ramanea mana stanga. Pe care mi-a fost greu s-o indoi timp de vreo saptamana si putin. Chestie care a facut tot ce tinea de curatat capatana (spalat parul, pe fata, pe dinti, in urechi) un chin.

Dar pana la urma, in perioada aia am invatat sa ma descurc cu picioarele si cu mana stanga. Ceea ce a fost si amuzant de multe ori. Inca imi pare rau ca n-am filmat cum curatam portocalele cu o singura mana. Cred ca eram caraghioasa rau...

Vacanta dintre clasa a sasea si clasa a saptea. Purtam niste pantaloni scurti roz, un tricou roz cu o lebada micuta pe piept si o bluzita roz cu doua buzunare albe si cate un cosulet cu flori rosii desasupra fiecarui buzunar. Cosuletele cu flori si lebada erau brodate, a nu se intelege altceva...

Cumva, cu putin timp inainte, reusisem sa-i conving pe ai mei sa imi ia pentru prima (si singura!) data niste animalute. Mai exact, niste pui de gaina. Ii vazusem in timpul unei excursii de duminica la Piata Dacia. Erau mici, de o zi, pufosi si galbiori. Si nu ma mai dadeam dusa de langa ei, asa ca ai mei si-au spus ca oricum e intreaga casa in santier (puneau gresie peste tot, reamenajau balconul) si mi-au luat trei ghemotoace.

Le-am pus numele de Albisor, Aripioara si Podoaba.

Albisor era cel mai "dezvoltat" iar numele venea de la faptul ca ii vazusem niste pene albe micute rasarind pe aripioare. Avea sa se dovedeasca a fi cel mai neinspirat nume al tuturor timpurilor. Era primul care facea scandal, primul care sarea la mancare... sau, mai bine zis, in mancare. Era ca un purcelus. Se tavalea prin lapte, malai cu lapte si orice altceva le mai puneam de mancare. Si apoi, cand a mai crescut suficient incat sa poata sari suficient de sus, ma trezeam ca

Cred ca titlul spune totul. Si sper ca intr-o luna sa mai fac o postare din asta in care sa intre si noul clip Aerosmith. Cel pe care il filmeaza azi. Dar sa incep cu lista asta...

Epica. Ciudatel clipul, piesa m-a lasat la inceput rece. Mi-a intrat pe sub piele dupa cateva ascultari, desi este departe de ceva ce ar putea ajunge sa se incadreze la obsesii. In orice caz, inaripatul este genial!

Pentru ca sunt de-a dreptul retardata atunci cand vine vorba de anumite chestii. De obicei, cand zici ceva de "scris cod", lumea se asteapta sa te pricepi si la alte chestii - probabil pentru ca majoritatea programatorilor chiar se pricep si la chestiile respective?

Cum ar fi instalat diverse chestii. Eu nu ma pricep. La fiecare instalare de... orice! stau cu sufletul la gura sa nu se buseasca (a se remarca reflexivul) ceva, pentru ca, daca se intampla asta, n-am nici cea mai mica idee ce-as putea sa fac.

Cum ar fi folosit un calculator, pur si simplu. Eu nu ma pricep. Sunt incapabila sa inteleg scurtaturile de tastatura. Probabil pentru ca imi sunt necunoscute. Eu stiu de click dreapta si selectat de acolo si mi se pare ma rapid si mai comod decat sa caut taste pe tastatura. Ah, da, sunt absolut incapabila sa tastez cu mai multe degete (cu ambele maini mi se pare ceva de domeniul fantasticului) sau fara sa caut tastele cu ochii inainte. Oricum, chiar si asa se mai intampla sa nimeresc litera de langa...

BIOS? Linie de comanda? Fac asta doar cu instructiuni detaliate sub bot. Si, de cele mai multe ori, nici atunci nu merg lucrurile cum trebuie. Probabil pentru ca habar n-am ce fac, nimic de acolo nu-mi spune nimic si pur si simplu copiez chestii mecanic.

Pentru ca si ele ma urasc pe mine. Si ma faulteaza urat. S-a intamplat de Paste, s-a intamplat si acum. Urasc sa nu pot rezolva ceva care arde, moare, tipa doar pentru ca e sarbatoare si nu se lucreaza. Nu e ca si cum as fi stiut de dinainte ca sa pot s-o fac cu o zi in urma. De Paste am aflat fix in dimineata aia. In cazul asta am aflat noaptea trecuta, dupa miezul noptii.

Unu. Doi. Trei. Cuburi de gheata. Si suc de coacaze peste. In paharul cu cei doi catei. Strans cele patru cuburi de gheata sarite pe jos atunci cand am scuturat tavita. Daca n-ar fi fost zi libera... s-ar fi terminat totul deja. Mult mai bine decat mai poate avea sansa sa se termine acum. As fi scapat cu o zi mai repede, o zi in care sa pot sa-mi revin fizic. Asa... nu doar ca o pierd, dar am sansa de a inrautati lucrurile. Wait till tomorrow... mi-e scarba de mine.

Mi-a fost foarte rau duminica dimineata. Si mi-a fost frica ca poate de data asta am mers prea departe. Si ce? Nu e ca si cum m-as fi invatat minte. Ca si cum m-as invata vreodata minte. Am comis-o din nou luni. Si din nou azi. Mi-a fost rau si azi, o sa-mi fie rau si maine si nici nu prea imi mai pasa.

De ce mi-ar pasa? Ne intelegem de minune.

30 aprilie 2012. Seara, dupa ora 22. Pe strazile Bucurestiului. Miros de la copacii infloriti. Si un miros care reuseste sa-l domine. Mirosul de gratar.

M-am reintors la Brasov inainte de a implini 4 ani. Si in urmatorii 12 ani am avut parte de multe iesiri cu ai mei prin jurul orasului la sfarsit de saptamana. Pe la Pietrele lui Solomon, pe Drumul Poienii, pe la Dambul Morii.

Amintiri foarte neplacute. Nu doar din cauza ca ma plictiseam de moarte, pentru ca voiam sa explorez zona, sa sar, sa alerg, sa ma joc, iar ai mei nu acceptau altceva in afara de trantit pe patura, mancat, trantit pe patura. Ci si din cauza mirosului. De gratar.

Bleah!

Mi-e scarba. De tot.