on the verge of extinction... again

Se pare ca asta e sloganu' BOR.

N-am obiceiu' sa deschid cand suna omu' in sutana pentru ca unu', nu sunt credincioasa, doi, n-am bani de aruncat aiurea (si chiar daca as avea, as prefera sa ii arunc inspre fiinte mai de calitate), trei, n-am chef sa curat jegu' pe care mi l-ar baga un porc incaltat in casa.

Acum s-a intamplat sa sune in timp ce lucram la calculator, la cateva minute dupa ce se mi se oprise muzica, asa ca nu doar ca n-am deschis, dar era si intuneric si liniste si parea ca nu e nimeni acasa.

Si, fiind liniste, am putut sa aud cum incearca usa - ce?!

Parinte, zi mersi ca nu era descuiata, ca-ti luai o un scaun sau o tigaie in cap...

Mbine. Invatatura de minte pentru mine. Data viitoare o sa-l astept cu ceva dragut. Un mic soc electric sau ceva de genu' asta.

Nu mai tin minte exact unde am auzit asta. Cred ca intr-un documentar acum probabil mai bine de zece ani, dar nu mai tin minte in ce documentar. S-a lipit insa de creier. That's when you know how bad you want it.

Cat de tare iti doresti asta, Ana? Drace...

Nu stiu, intr-un fel a fost o mutare geniala din partea lor sa posteze atatea clipuri din turneul sud american si la vreo doua saptamani dupa sa anunte turneul european. Concertele din America de Sud au fost poate cele mai bune din ultimii zece ani. Cu siguranta cele mai bune din 2012 incoace. Si principalul motiv pentru care mi-am luat bilete la concerte consecutive. N-as fi facut asta acum un an, n-as fi facut-o dupa nici un alt turneu cu acelasi setlist obosit la fiecare concert. Dar acum fiecare spectacol a adus mereu ceva proaspat.

Da, am comis-o.

I wanted it that bad.

Ultima data cand am plecat din Berlin a fost intr-o dimineata ploioasa de noiembrie. Se pare ca ma voi intoarce intr-o dimineata de mai.

11:13. Ies din bloc. Afara, soare de cateva ore bune. Cel putin de la 7:21, cand ma trezisem. Doar ca pana sa ies n-avusesem ocazia sa aflu cat de ascutiti ii sunt coltii. Mbine. Ma gandesc ca sunt totusi bine echipata si aveam oricum de gand in plan sa-l bat la timp pe omuletul de pe Google Maps pe un traseu care oricum este la deal si implica alergat in sus pe cateva seturi de scari.

Si totusi... 23 de minute mai tarziu ajung cu nasul si cu degetele inghetate la destinatie.

10 ore mai tarziu, afara ploua. Dar hai sa nu las totusi dracia aia murdara pana maine, asa ca hai sa dau o fuga pana la colt sa iau ceva cu care sa o curat. Pentru ca lene, mama, lene, de data asta nu-mi mai trag pe mine alea doua randuri de haine care existasera de dimineata intre tricou si hanorac. Aproape ca-mi vine sa glumesc - daca nu mai auziti nimic de mine, sa stiti ca am murit inghetata, dar ma abtin, dracu' stie ce reactii obtin. Sunt chiar asa de neamuzante glumele mele?

Afara ploua, asa ca ma deplasez cu frica sa nu alunec si sa fac buf. Deci cu viteza melcului. Ajung inapoi rosie la fata si transpirata. Desi afara e intuneric, ploua, am avut cu doua randuri de haine mai putin decat de dimineata si m-am miscat de vreo patru ori mai incet.

Ce mama dracului consuma vremea asta?

You're all worthless and weak!

Da, Twisted Sister. Trupa aia care pana la urma n-a mai calcat aici. Si uite ce-am pierdut.

Toamna trecuta cineva spunea despre mine ca she keeps putting herself down. Nu. Chiar deloc. Doar ca pasatul responsabilitatii nu e un sport la care sa-mi doresc sa fiu campioana. E tentant si sinistru de usor sa gasesti explicatii conform carora nu ai fost tu de vina. Si spun sinistru pentru ca ma ingrozeste pana unde pot duce unii oameni lucrurile. Se apropie de punctul in care arzi pisica neagra pentru ca ti-a trecut prin fata si asta e motivul pentru care n-ai fost in stare sa te descurci macar decent. Chiar daca explicatia felului in care asta functioneaza are mai multe gauri decat sita mea mare. Aia pe care poate sa o poarte si un vitel pe post de casca.

Nu e adevarat ca n-ai avut de ales. De fapt, asta e problema. Ca a trebuit sa faci o alegere. Si nu ti-a fost niciodata suficient de clar ce vrei mai mult, ai vrut si si. Dar nu s-a putut, cine e de vina? Intotdeauna altcineva.

Daca cineva te-a criticat, nu inseamna ca te-a sabotat. Poti si e responsabilatea ta sa filtrezi ce ajunge la tine. Am inceput sa fac asta cu ani in urma si probabil o sa o fac din ce in ce mai mult. What you don't know sure can't hurt you...

Deocamdata...

Myrath. Pentru ca ultimul album rupe. Mostra. Si pentru ca le-am promis ca ne revedem in decembrie, nu?

Amon Amarth. Pentru ca... la dracu', Amon Amarth, mai e nevoie de alte motive?

Sabaton si Accept. Ma rog, in primul rand Accept pentru mine, ca nu i-am vazut de destule ori pana acum...

La planurile de vara n-au mai existat modificari pana la urma. Chiar daca timp de cateva saptamani am crezut ca voi vedea si Twisted Sister.

S-a intamplat in prima seara la Wacken. Dupa concertul Iron Maiden, pe aceeasi scena pe care fusesera cu cateva ore inainte Saxon. Un segment cu bucatele de piese, bucatele de interviuri cu Lemmy cu piese precum One More Fucking Time sau Love Me Forever pe fundal.

O selectie scurta, dar in opinia mea foarte buna. Poate ca ideea a fost sa promoveze ultimul album pentru ca au fost destule piese de pe Bad Magic. Dar este un album care merita si nu doar pentru ca a fost ultimul. Eu il consider a fi cel mai bun album de la Inferno incoace, iar Inferno este pentru mine clar cel mai bun album din cea de-a doua jumatate a celor 40 de ani de existenta a trupei. Mi-a mai placut si faptul ca au inclus balade, desi nu sunt primul lucru la care te gandesti atunci cand auzi de trupa asta. Dar mie mi-au placut mereu piesele lor lente. Lemmy le-a scos mereu excelente. Si cel mai bun lucru a fost ca ultima piesa din selectie a fost Overkill, nu Ace of Spades. Toata lumea stie Ace of Spades, dar Overkill a fost ultima piesa cantata live.

Don't forget us! Cuvintele pe care Lemmy le rostea la sfarsitul concertelor. Am vazut multi oameni plangand si recunosc ca mi-au dat si mie lacrimile.

Apoi pe scena au aparut Phil si Mikkey. Au multumit publicului, organizatorilor, echipei lor.

Thank you for the ride! Stay well, guys... And I'll see you around...

Exact la 2 ani dupa concertul Aerosmith de la Horsens. Pe care eu l-am ratat. Acum zic "de fraiera", dar cine stie, poate ca n-ar fi fost cazul sa fac pe viteaza avand in vedere glezna mea atunci proaspat busita.

Deasemenea la o zi dupa ceva ce nu credeam ca se va intampla vreodata. Putin ingrijorata de prognoza meteo, decid sa-mi iau cateva... vreo patru randuri de haine pe mine, plus un sac de gunoi pentru ca pelerina mea de ploaie s-a rupt. Afara nu se vede nici urma de ploaia care cade teoretic peste Bucuresti din ce am gasit pe net. Ba chiar dupa ce ies de la metrou la Aviatorilor imi blestem zilele pentru ca am avut grija sa-mi iau haine pe mine, da' sa ma dau cu crema de protectie solara nu m-a dus creieru'. Si mai am de mers asa pana la intrarea de la parcarea C.

Unde Alex a ajuns deja, bineinteles, dar... si destui alti oameni?!?! Stai putin, in ce tara suntem? Credeam ca nu mai vine nici dracu' la concertu' asta... Oamenilor, voi n-ati vazut cat sunt biletele? Biletul la Diamond al treilea cel mai scump bilet la un concert rock din cate au fost in tara asta vreodata... si e deja un grup serios de oameni la poarta cu mai bine de doua ore inainte?!?! Mbine, cativa sunt nemti, eu si cu Alex suntem putin dusi, da' restu'?!

Intr-o seara la sfarsit de iunie, am vazut un .gif pe twitter. Cateva ore mai tarziu, am creat si eu ceva asemanator doar din CSS intr-o sesiune de live coding. Bineinteles, placa veche, dupa aia m-am miorlait pe twitter - poate cineva sa-l testeze in Safari si Edge? Asteptandu-ma bineinteles ca totul sa fie in regula pentru ca, exceptand numarul mare de elemente, nu faceam nimic nebunesc pe acolo.

Doar ca... toata lumea imi spune ca e incet ca dracu' in Edge. De ceee? Pai, uite de-aia, copil prost, de ce te obosesti cu CSS cand fix pentru asta exista WebGL? Poi nimic WebGL nu merge pe laptopul meu care tocmai a implinit frumoasa varsta de zece anisori... plus ca n-ar mai fi asa impresionant daca ar fi WebGL si vreau si io motive sa ma laud cu ce fac...

Siii... cam ce credeti ca s-a intamplat dupa asta? Am primit un mesaj privat. Si, la doar cateva zile dupa...

S-a intamplat asta. Daca cineva s-a gandit la piesa Poison, da.

Nu-l folosesc inca. Pentru ca n-are gaura in care sa bag cablul de net si n-am wireless aici. Am un stick, dar mai mult imi fac draci pentru ca nu se incarca nimic, asa ca nu merita. Asa ca na, candva in viitor. Am fost entuziasmata pe moment, dar acum totul e meh...

In continuarea partilor #1 si #2.

Un cuplu tocmai s-a intors la hotel de la cumparaturi. Tipa e eleganta si probabil superba de aproape. De departe sar in ochi doar parul si ochelarii de soare. Tipul arata a pensionarul tipic, complet cu palarie galbena de paie.

... cred ca "pensionarul" e Alice. Nu stiam ca Sheryl e si ea aici. Sunt la bar, destul de departe de intrare asa ca ii astept sa se apropie de lifturi. Dap, 100% Sheryl si Alice! Lifturi?! Ana, iute, fugi! Tipu' de la paza nu e prea incantat.

Am inceput sa urasc zilele de 11 din clasa a sasea. Atunci a fost prima data cand s-a intamplat ceva foarte urat intr-o astfel de zi.

In 1999, in dupa-amiaza zilei de 11 iulie, Schumacher era tradat de frane si iesea de pe pista in al cincilea viraj la Silverstone.

17 ani mai tarziu, am avut parte de o alta sperietura. Am dormit pana tarziu. Si prima chestie pe care am vazut-o dupa ce m-am trezit si am intrat pe twitter a fost ca Joe a intrat in stop cardiac pe scena in timpul celei de-a doua piese. Ma rog, nu pe scena, in spate. Pentru ca fost suficient de inteligent sa faca vreo cativa pasi in directia aia si sa evite sa pice pe jos in fata tuturor celor de la concert.

In continuarea chestiei asteia.

Duminica dimineata. Dupa un somn ca dracu'. Pe undeva regretand ca m-am dat dusa de la hotel. Si da, Alex, probabil n-ar fi avut chef de noi la 3- 4 noaptea. Da' daca ma mananca si incep sa ma scarpin, eu nu stiu sa ma opresc din scarpinat pana n-am mainile pline de sange.

Asta si la propriu. Am o cicatrice urata pe glezna stanga. Are mai mult de sapte luni. Ma manca glezna si m-am scarpinat. Mi-a luat mult sa curat sangele din jurul unghiilor. De taiat unghiile nu mai putea fi vorba, erau proaspat taiate.

In fine. Revenind la ziua de duminica, 5 iunie. Dimineata. Ma rog, dimineata mea, apropiata de pranz. Pierdut putin vremea aiurea, apoi echipat iar si revenit la hotel. La o ora nu prea fericita pentru pistruii mei, motiv pentru care decid sa ma apropii mult mai mult de intrare decat sambata.

Daca te apuci sa scoti chestii dintr-o cutie, parca se multiplica in timp ce faci asta pentru ca la sfarsit nu mai intelegi cum dracu' au incaput toate acolo inainte.

Daca pleci cu o ora si zece minute mai devreme cand stii ca faci sub 50 de minute si asta cu asteptat cate zece minute de fiecare data cand schimbi metroul, garantat metroul va veni fix cand calci pe peron si drumul va lua sub jumatate de ora, deci vei ajunge cu 40 de minute mai devreme. 40 de minute pierdute aiurea asteptand.

Mi-am imaginat intotdeauna ca asa ceva se intampla cu premeditare. Studiat fiecare miscare timp de luni la rand. Dar n-a fost asa.

A fost o gluma la inceput, atunci cand am vazut interviul in care Joe spunea ca vor sa mearga la Bran. Si, oricat as fi aparat drumul spre zona in care m-am nascut, nici eu am crezut ca a vorbit serios.

Apoi, in seara zilei de 2 iunie, mi-a aparut in timeline tweetul care anunta ca au ajuns in Bucuresti. Pe de o parte, am rasuflat usurata pentru ca, pana in momentul acela, imi fusese teama ca nu vor mai sosi si concertul nu se va mai intampla. Nu cred ca o sa uit vreodata ce s-a intamplat anul trecut. Pe de alta parte... deja? De ce? Nuuu... Cum sa spun asta sa nu sune ca dracu'? Bucurestiul, si in special Centrul Vechi, nu e un loc in care sa-mi doresc sa stea prea mult daca vreau sa mai revina pe aici. Daca iau ceva de la un restaurant? Daca sunt jefuiti?

Ca mine! Dar exact ca mine!

Miercuri, 1 iunie. Am fost la Penny. Cel de pe Pallady. Aveau nectarine la reducere. Am luat una, am cantarit-o pe cantarul de la raionul de fructe. 90 de grame. Am mai luat doua-trei maruntisuri si m-am dus sa platesc tot. Am fost usor surprinsa pentru ca totul a costat mai mult decat ma asteptam, asa ca pe drum am inceput sa studiez bonul. Si am constat ca nectarina mea devenise 125 de grame pe ala. Am ajuns acasa si am cantarit-o pe cantarul din bucatarie. La fel ca la raionul de fructe. Ceea ce era de asteptat pentru ca mai luasem chestii de calibru similar si stiam ca nu prea trec de 100 de grame.

Miercuri, 8 iunie. Povestea s-a repetat aproape identic cu o pruna. Acelasi magazin, aproximativ aceleasi gramaje, nu m-am trezit sa verific pana acasa. In conditiile in care cu o zi inainte luasem o pruna de dimensiuni asemanatoare dintr-un alt Penny si aia nu ajunsese sa cantareasca cu 38% mai mult la casa fata de raionul de fructe.

Mbine. Sa speram ca macar acum m-am invatat minte.

Luni, dar eu am gasit instiintarea de-abia in noaptea urmatoare, cand m-am intors de la concert.

Happiest girl in the world. Part two. And trust me, this one has been a billion times better. As for the when, after they leave because the pictures give away the where.

Se da una bucata brontozaurel care se apuca sa se uite la concertul Hollywood Vampires de la Lisabona. Asa, de incalzire pentru luni.

Se termina cea de-a treia piesa, dedicata lui Marc Bolan, vad ca Joe se duce in spate, parca e cineva acolo cu o alta chitara. Nimic neobisnuit, stiu de mult timp ca schimba destule intr-un concert, are anumite preferinte pentru anumite piese, motiv pentru care pot identifica uneori in timpul carei piese a fost facuta o poza.

In fine, Alice face prezentarile we are the Hollywood Vampires and we pay homage to our dead drunk friends... here comes one now si incepe o noua piesa, dedicata lui Keith Moon. Alice scapa de haina, Joe se duce mai spre dreapta... ecranului, zoom in... pe Joe. Si vad un cablu alb si o chitara alba... ce mama dracului? Cablu? Joe?! Ce chitara e aia? Nu tin minte s-o mai fi vazut vreodata.

Vineri:

MOTÖRHEAD's LEMMY Honored By German Postal Service

Azi:

Probabil vor sosi la sfarsit de mai/ inceput de iunie.

... nervi!

In urma cu vreo doi ani, am inceput sa experimentez cu diverse condimente. Cu rezultate foarte variate, de la "ador chestia asta!" la "bleargh, nuuuuuuu!". Amuzant, cred ca majoritatea celor care mi-au placut se regasesc prin diverse dulciuri de Craciun. Cum ar fi ghimbirul.

Ghimbirul pudra ma costa 2.30 lei pe suta de grame la unul din standurile Frukt Land din zona. Acceptabil. Ghimbirul uscat maruntit e intre 8.13 lei si 9.39 lei in Auchan (ahem, vrac, pentru ca ambalat sare peste 10 lei pentru o cutiuta de 60 de grame), in timp ce cel uscat nemaruntit e 1.90 lei la magazinul de condimente de la piata.

Asa ca ratiunea economica ar spune sa-l iei nemaruntit si sa-l maruntesti acasa. Doar ca...

Pentru ca vine vara, cu destule concerte in aer liber. Si pentru ca tin minte ca multi bebelusi s-au plans vara trecuta de cat au suferit in timpul unor concerte. Sunt destul de sigura ca vor exista oameni care nu vor fi de acord cu macar unele din chestiile astea, dar nu conteaza. Asta e ce am invatat eu din experientele proprii si ce functioneaza pentru mine.

Prima chestie: n-ar strica sa te cunosti putin. Sa stii la ce si cat rezisti. Si da, e nevoie de ceva experienta aici si poate ca primele tale concerte n-ar trebui sa fie unele fenomenal de solicitante. Ceea ce se refera atat la aglomeratie cat si la vreme. Eu am avut destul de mult noroc cu primele patru concerte la care am fost pentru ca n-a fost foarte aglomerat nici macar in fata si n-am avut parte nici de calduri de nesuportat.

N-ar strica sa iti fie clar dinainte ce vrei. Eu vreau sa fiu in fata la gard la Hollywood Vampires, putin inspre dreapta (dreapta mea cand ma uit pe scena), cam unde sta Joe Perry. In general, aia e zona in care vreau sa fiu cam la toate concertele, desi am ceva dubii in cazul Megadeth (pentru ca am stat tot acolo de fiecare data cand i-am vazut si parca as vrea sa stau la un concert si in fata lui Ellefson, mai ales ca de la el nu am prins pana acum pana) si Scorpions (pentru ca am stat in partea stanga de fiecare data cand i-am vazut pana acum si a fost bine).

Cinci bilete.

Hollywood Vampires. Pentru ca... Joe Perry, bineinteles!!! Si doar atat ar fi suficient, dar pe aceeasi scena va mai fi si Alice Cooper! Si Duff McKagan (pe care nu l-am vazut niciodata live pana acum).

Queen + Adam Lambert. Ma rog, 50% din Queen. Dar e mai mult decat nimic si la mai mult de atat nu se poate spera acum. Iar in caz ca va intrebati, nu regret concertul din martie, a meritat.

Megadeth. Pentru ca-mi sunt in continuare dragi si biletele sunt si de data asta ieftine.

Scorpions. Pentru ca sper ca il vor avea pe Mikkey Dee si in Europa, nu doar la americani. Mikkey Dee!!! Si chiar daca nu... de ce sa ratez probabil ultima sansa de a-i vedea?

Iron Maiden. Pentru ca... de ce nu?

Una mai scurta, inceputa vineri.

De atunci, in punga cu plastice si metale nu s-au mai adaugat alte pungi in afara de cele patru de la peste, cea de la oua si cea de la biscuiti. Care au mai fost si intr-o tavita de plastic, si aia ajunsa tot in aceeasi punga. Au mai intrat acolo doua cutii metalice, cateva folii metalice, ambalaje de pansamente, foliile de plastic de la trei CD-uri (si da, sper sa scriu si despre noile muzichii la un anumit punct), un tub gol de pasta de dinti si inca un recipient de plastic de la un gel de dus. A, si niste capse.

Urasc anii in care Pastele catolic e in martie si cel ortodox in mai. Pentru ca trebuie sa sufar o luna si ceva in plus. Nu ca as sarbatori, dar in momentul in care atata lume o face si te freaca la creier cu asta, e cam greu sa ignori.

Intreaga strada e in santier, se pun "biscuiti" pe ea. Praf, mult praf.

De cateva luni ma gandesc la un tatuaj. Si la mutat din orasul asta. Nici una din cele doua nu e o decizie pe care sa o iau usor. Si asta nu doar pentru ca altii iau astfel de decizii usor si prost.

Am aflat recent chestia asta. Si acum se cheama precedent. A doua oara o sa-mi fie si mai usor.

In momentul asta stau pe burta pe podea in camera si bat in tastele laptopului. Stau cumva paralel cu usa de la camera. Usa de la camera e deschisa si la fel e si cea de la bucatarie. Asa ca pot vedea o mica parte din ce e in bucatarie din unghiul asta.

Cam la inaltimea capului meu, e o punga de plastic. Punga aia de plastic tipica pe care o gasesti in cam orice supermarket in zona cu fructe. E plina cu alte pungi si maruntisuri de plastic si metal. Plina e poate chiar putin spus, aproape crapa. S-a umplut intr-o saptamana. Bine, cateva chestii din ea sunt componente ale unor chestii mai vechi pe care le-am dezmembrat de-abia saptamana asta. Si mai sunt acolo si doua recipiente de gel de dus golite in acelasi timp din cauza maniei mele de a alterna arome. Chestie care clar nu se intampla saptamanal. Probabil punga ar fi fost doar plinuta altfel.

Intr-o dimineata in ianuarie... Spalasem in ziua dinainte, o multime de chestii erau agatate la uscat in baie, deci mai putine in debara. Am luat un tricou, dar apoi imediat l-am pus la loc... nu, pe asta o sa-l iau la concert. Si in secunda urmatoare m-a pocnit ca n-o sa se mai intample.

Am ajuns sa ma uit la chestia asta din cu totul alte motive, insa prima lista e exact motivul pentru care detest transportul in comun. De fapt, motivul pentru care detest sa existe in jurul meu oameni care nu stiu sa taca dracului. Pentru ca, aproape intotdeauna, tot ce le iese din gura se regaseste pe lista aia.

Mi s-a intampat de multe ori sa fiu intrebata de ce nu spun nimic. Pentru ca nu am nimic de zis. Si pentru ca prea multi alti oameni vorbesc atunci cand nu au nimic de spus. Si imi par ridicoli. Asta in cel mai bun caz. Si nu vreau sa par si eu la fel altcuiva.

Si cred ca nu mai am acum altceva de zis pe tema asta.

N-ar trebui sa fie o surpriza ca-mi plac avand in vedere cine sunt oamenii care au format trupa. Piesele noi rup...

August 2015, la aniversarea a cinci ani de la concertul Iron Maiden. Ma rog, pentru altii e sfanta Maria, da' io nu-s asa dusa la biserica. Eram in Carrefour, imi alesesem o felie de pepene verde cu miez galben. Si apoi trecusem la cules zmeura dintr-o ladita. Doar ca atunci cand m-am intors la cos, nu mi-am mai gasit felia de pepene. Hei! Aia era felia mea!

Si cineva mi-a luat-o. Si nici n-am mai gasit alta felie din acelasi soi. Doar pepeni intregi si felii de alte soiuri. Pana la urma m-am oprit la zona cu eticheta Charleston - soiu' ala alungit, cu coaja deschisa la culoare. Cam mari feliile, da' pana la urma am luat una din ele. S-a dovedit a fi delicioasa si totu' s-ar fi sfarsit bine. Daca n-as fi fost toanta in continuare...

Ieri imi puneam o intrebare. Probabil ca raspunsu' e ca as fi tras mai tare, chit ca unele personaje s-ar putea sa nu fie de acord avand in vedere ca au fost pe parcurs multe scandaluri in familie pentru ca dupa ai mei lucram prea mult, caram prea multe culegeri si nu ieseam din casa suficient. Si ca am ajuns sa am un deget deformat de la scris.

Deget care este in continuare deformat, chit ca am terminat-o cu scolile de ani buni. Ceea ce face decopitatu' (cu 'o', nu cu 'a', nu incerc trucurile lu' bunicu' Alice... apropo, a implinit 68 de ani saptamana trecuta!) sa fie o operatiune interesanta. "Interesanta" insemnand aici frustranta. Si uneori sangeroasa.

Ceea ce s-a intamplat si azi. Destul de urat, asa ca am fugit la baie, am bagat degetu' sub robinet si am dat drumul la apa. Surpriza! Apa care mi-a curs direct pe degetu' insangerat era atat de plina de rugina incat era maro-portocalie.

Lectie de tinut minte: intai se da drumu' la apa, se studiaza atent cum arata si abia apoi, daca este totu' in regula, se baga degetele pline de sange sub robinet!

Archer. Pe care i-am descoperit in toamna in deschidere la Annihilator. Dawn of Dilution. Al doilea videoclip propriu-zis dupa cel pentru My Atrocity. Apreciez ca e muncit, nu e doar am iPhone, hai sa inregistram bucatele din concerte, punem pe YouTube si zicem ca e videoclip. Dar se vede de la o posta lipsa de buget si de experienta. Rezultatul e slabut. Si e pacat. Pentru ca piesa rupe.

Imi plac cutiile metalice. Bine, nu chiar orice cutie metalica. Da' de multe ori mi-am luat anumite dulciuri strict din cauza ca veneau in niste cutii metalice frumoase. Si acum tin o multime de alte chestii prin ele. Penele prinse la concerte, biletele de la concertele la care am fost, monedele exotice din tarile prin care am tinut prezentari la conferinte, pixuri... o multime de chestii!

Cateodata poti vedea cum oamenii se schimba. Dar nu ai dreptul sa te bagi atata vreme cat nu ti-au cerut asta. Poti sa-ti faci griji si sa fii acolo in caz ca vor cere candva ajutor. Si cam atat. Oricat de mult ar durea sa-i privesti in astfel de momente.

Sunt mandra posesoare a patru bilete. Bilete la concerte. Urata realizare asta, ca e necesara precizarea. In fine... primul e luat de la inceput de octombrie, in ziua in care s-au pus in vanzare, urmatoarele doua in decembrie si cel de-al patrulea la mijloc de ianuarie, cand chiar s-a facut plata aia care fusesem asigurata ca se va face inainte de Craciun. Pentru ca traim pe o planeta minunata, populata doar cu oameni de incredere.

Lipseste cel la Rockstadt, unde pana la urma am decis ca nu, chiar daca vin Insomnium si stiu ca e posibil sa ajung sa regret enorm decizia asta. Si bineinteles ca lipseste si cel pe care nici n-o sa-l mai printez vreodata.

Pentru ca mi-a placut filmul animat.

Le-am luat din septembrie- octombrie, insa nu le-am folosit pana saptamana asta. Initial il voiam doar pe cel cu Olaf, convinsa fiind ca cele cu mutre umane probabil vor fi oribile. Insa s-a intamplat ca la fata locului sa-mi para ca arata mult mai bine decat in pliant, asa ca... Cel din stanga nu e din colectia care a fost la Billa, iar ultimul model din dreapta apare de doua ori pentru ca n-am fost in stare sa casc ochii cum trebuie la ce cumpar.

In afara faptului ca personajele arata neasteptat de bine, imi mai place mult si aspectul de sticla "inghetata" si faptul ca formele fulgilor difera de la model la model.

La propriu. 1 iulie. In ziua concertului Judas Priest. La putin timp dupa ce intrasem. Ca sa nu amortesc sprijunind gardul. Si ca sa ma relaxez.

Ca sa ma relaxez?!?! Eu fusesem aia care la poarta se prefacea a fi demon insetat de sange sau dracu' stie ce mi-oi fi imaginat ca incerc sa imit. Pe palmele mele nu era sange, sa fie clar, doar ma murdarisem de la cirese si aveam chef sa ma prostesc. Si... nu aratam a om relaxat?

Nu stiu daca chiar eram. Serios. Nu stiu. Intotdeauna mi-am imaginat ca sunt relaxata la concerte. Doar ca de atunci nu mai sunt sigura.

Si zilele de Craciun m-au facut sa ma simt si mai nesigura.

Ce naiba?

Dupa fiecare moment prost. Dupa fiecare miscare gresita. De maine...

Cateodata aproape ca simt ca ametesc gandindu-ma cat am amanat si continui sa aman unele lucruri...

Totul a luat-o la vale nebuneste in ultima saptamana. A fost vina mea, eu am lasat sa se intample asta. Azi am ajuns in punctul in care am crezut ca nu se poate mai rau. Ca de maine voi putea sa incep sa repar lucrurile. Si apoi... o noua lovitura din afara...

Imi vine sa urlu, pentru ca s-a intamplat de sute de ori asta de-a lungul anilor... Sunt neglijenta, las lucrurile sa mearga prost. Imi spun ca o sa repar totul. Dar apoi se intampla ceva si imi e mult mai greu decat m-as fi asteptat.

Si ma sperie idea ca poate intr-o zi...

Say you'll be alright come tomorrow, but tomorrow might not be here for you...

Seara. Daca ar fi sa descriu prima zi a anului intr-un cuvant... primul care imi vine in minte e "bland". Neinteresanta, fada. Si ce e trist e ce imi vine sa adaug dupa asta... din fericire. Pentru ca spune ceva despre unde s-a situat media ultimelor luni. "Bland" nu e "bad". Doua litere diferenta. Dar in acelasi timp diferenta intre maneci uscate si maneci ude pana la coate de muci si de lacrimi. Stiu ca sunt dezgustatoare, mai ales cand pachetul cu servetele era la nici doi metri distanta, dar am preferat sa nu ma misc din pat si sa-mi murez pijamaua.

And it's not so bad when...

Da, e o alegere. E atat de usor sa spui asta. Si sa ignori faptul ca uneori toate optiunile sunt de rahat. Eh...