on the verge of extinction... again

Cand a fost anuntat turneul, am sarit imediat sa-mi iau bilet la concertul asta. Pentru ca Berlin, oras cunoscut, in care eu pana acum m-am simtit in siguranta, zboruri ieftine... Apoi am vorbit cu Dany, care fusese si la concertul Aerosmith. Mi-a zis ca sigur vine, dar nu e prea incantata de locatie. Ca sunt pietre in care poti sa te impiedici pe jos. Ca e mult de alergat pana la gard si scena e inalta. Mehehe... asta m-a facut pana la urma sa-mi iau bilet si la Frankfurt, dupa recomandarea lui Alex. Dar bineinteles ca n-aveam sa renunt nici la concertul de la Berlin!

Asa ca in seara de 3 iunie aterizam in Berlin. Luasem in considerare sa sosesc cu o zi mai devreme pentru concertul Guns N' Roses, insa ma razgandisem cand vazusem preturile. Peste 365 de euro in fata. Asa ca... nu. Acelasi motiv din care am spus pas si la Metallica si probabil voi spune pas si la Elton John.

Speram totusi ca Duff li se va alatura pe scena pentru Ace of Spades. La urma urmei, Rudolf Schenker facuse asta la Hamburg, nu?

Berlin, my twisted love

Da, m-am gandit la piesa asta.

Am coborat in pasajul statiei de la aeroport si m-am dus direct la primul automat liber. De data asta, nu mai uitasem ca trebuie sa am bancnote de pana in 20. Doar ca la ora aia, automatul la care ma dusesem eu nu mai avea sa-mi dea rest. De ce mi se intampla mereu mie din astea? Am anulat totul si am trecut la automatul de langa, care se eliberase intre timp. Victorie!

Aproape pe pilot automat, m-am urcat in S9. Si m-am scufundat in ganduri... cred ca acum pot sa recunosc... deloc optimiste in legatura cu ziua ce avea sa urmeze. Ar fi trebuit sa fiu incantata - Joe Perry, Alice Cooper! Dar ma temeam prea tare ca voi fi dezamagita. Stiu ca asta mi se intampla mult prea des inainte de concerte avand in vedere cat de incantata sunt dupa...

Locuri cunoscute... Baumschulenweg, unde am descoperit un magazin cu dulciuri interesante. Alexanderplatz, unde am coborat pentru prima data dintr-un taxi in Berlin. Si unde am inceput sa vad oameni cu tricouri Guns N' Roses... stai, ce? Nu era nici macar ora 11 - se terminase deja?!?! Hackescher Markt, unde am stat cand am tinut prezentarea la TECH.insight. Friedrichstrasse... unde trebuia sa topai afara din tren si sa cobor la metrou.

Pe peron la metrou, plin de oameni cu tricouri Guns N' Roses. Hmm... dupa ceasul din statie mai erau 2 minute pana la 11. Si de-abia atunci m-a pocnit ca parca si concertul Aerosmith se terminase mai devreme. Asa o fi oare cu toate concertele in aer liber? La momentul respectiv, m-am gandit ca ar fi oricum mai bine pentru mine, din moment ce urma sa plec catre Szczecin cu noaptea-n cap in dimineata de dupa concert.

Apoi o multime de statii pana am iesit din zona cunoscuta. Si la suprafata. Hmm... si metroul asta iese la suprafata? In cele din urma am ajuns la Alt-Tegel si am urcat in statia de autobuz. Unde m-am trezit sunata - ai ajuns?

Am izbucnit in ras... desigur, trebuia sa fi ajuns, Berlinul nu e decat un Cucuietii din Deal ceva mai mic! Doar vreo 40- 50 de kilometri si trei mijloace de transport de la aeroport la hotel, fara sa mai punem la socoteala auto-pingeaua.

Ca in Berlin, primul autobuz care trebuia sa ajunga s-a pierdut pe drum, asa ca a trebuit sa-l astept pe urmatorul. Doar ca, de data asta, noaptea si intr-o zona mai spre periferie, urmatorul a fost la mai bine de zece minute dupa... desi a venit in vreo sase, dar a asteptat apoi in statie pana la ora la care trebuia sa plece. Mi-am ales un loc la etaj, desi peisajele sunt ceva mai greu de admirat pe intuneric.

Am coborat la Tegelort. Studiasem harta si imi era foarte clar cum sa ajung la hotel, dar primul drum printr-o zona necunoscuta e intotdeauna cel mai lung. Din fericire, 160 de metri nu aveau cum sa fie chiar asa lungi...

Intrand in camera de hotel... panica! Nu era ce imi imaginasem eu ca rezervasem, era mai mare! Era... ce mi-as fi imaginat din pozele lor ca ar fi o camera dubla. Dar, desi nu-mi suna prea bine ideea ca s-ar putea sa fie o eroare din cauza careia sa fiu nevoita sa platesc in plus... n-am protestat, n-am facut nimic. Eram prea obosita. Si a doua zi aveam sa ma trezesc devreme ca sa ajung devreme la citadela si sa pot prinde un loc bun. Si aveam vedere la lac!

A doua zi a inceput tot pe pilot automat. Mi-am trantit pe mine crema de protectie solara, cateva randuri de haine si am zburat catre autobuz. Cand am coborat la Alt-Tegel, aveam optiunea de a lua un alt autobuz sau metroul. Doar ca autobuzul era deja in statie si mi-a fost lene sa cobor la metrou. O decizie pe care aveam sa o regret timp de mai bine de o ora, timp in care autobuzul s-a miscat mai mult stand pe loc in trafic.

Mbine, lectie invatata!

Asa ca, desi planificasem sa ajung inainte de 9... am ajuns dupa 10! Din fericire, nu era inca multa lume acolo. Printre ei, si tipul care sosise primul inainte de concertul Alice Cooper din noiembrie. Am vazut ca portile sunt deschise si ca unii oameni intra, asa ca am luat-o si eu peste pod.

La citadela

La intrare, am aflat ca se poate vizita. Daca imi cumpar bilet. Okay. Aveau sa se dovedeasca a fi 4.50 euro bine cheltuiti. Serios, merita. Nu doar pentru studiat zona inainte de concert. Chestia aia e enorma in comparatie cu orice altceva de gen din Romania! Sunt o groaza de chestii de vazut in muzeu. Si am invatat lucruri interesante.

Cum ar fi faptul ca n-a fost construita asa cum imi imaginasem eu. Fusesem convinsa ca insula respectiva fusese initial o peninsula. Transformata apoi in insula prin saparea unui canal. Ei bine... nu! De fapt au extins artificial o insula in lac. Alta chestie interesenta aflata a fost faptul ca in citadela locuiesc... lilieci! Mmm... de-aia s-a tinut concertul acolo? Lilieci, Hollywood Vampires, get it? Din pacate, eu nu m-am intalnit cu respectivii locatari.

Dupa vreo doua-trei ore de plimbat prin citadela impreuna cu niste irlandezi care fusesera si ei la concertul Alice Cooper de la Dublin, ne-am dus sa vedem ce se intampla pe scena. Asa am avut ocazia sa constat ca bariera era groasa si joasa - o combinatie foarte convenabila pentru mine. Si am mai avut ocazia sa aud My Dead Drunk Friends. Si... atunci s-a intamplat ceva...

Nu stiu exact cum sa explic, dar aproape de fiecare data imi fac griji inainte de concerte. Ca pierd timp pe care l-as putea folosi ca sa lucrez. Ca vremea o sa fie... intr-un fel sau altul. De la viscolul din zilele dinaintea concertului Insomnium, la canicula de care am avut parte in zilele atator alte concerte. Ca poate n-o sa beau suficienta apa. Sau o sa beau prea multa. Ca o sa-mi fie greata. Ca ceva va merge prost si nu voi avea cu ce sa ma intorc de acolo. Si o multime de alte astfel de chestii.

Si apoi sunt astfel de momente in care ceva imi aduce aminte de ce mi-am dorit cu disperare sa fiu acolo, cat de mult imi place muzica. Si nu pot sa ma gandesc decat ca, daca am grija sa fiu ok fizic, nu poate fi decat o seara buna.

Apa din sticla mi se terminase, asa ca am cautat ceva la restaurantele din citadela, dar n-am gasit nimic sa ma satisfaca, asa ca am iesit. Afara, la intrare, in spatele unui cordon, deja o multime de oameni. Din fericire, printre ei si chiar foarte in fata... Dany! Ne-am conversat putin si apoi am luat-o la fuga catre cel mai apropiat Kaufland ca sa iau ceva racoritor. Mi-a fost teama sa nu-mi pierd esarfa neagra cu pisici si note muzicale in alergare, asa ca mi-am luat-o de pe cap si am continuat cu ea in mana.

Am apucat singura sticla cu ceva baubil pe care am gasit-o intr-un frigider. Si o sticla de apa pentru ca voiam neaparat si ceva fara zahar. Naiba sa ma ia, nemtii nu prea au obiceiul de a tine apa la frigider in magazinele mari. M-am scufundat intr-o lada frigorifica si am apucat si singurele inghetate mici pe care le-am putut repera. Foarte probabil ca erau destule altele in Kauflandu' ala, dar eu n-aveam timp sa stau sa le caut. M-au tentat si strugurii la reducere, dar asta insemna o caserola de jumatate de kilogram - cine mama dracului mananca atat inainte de concert?

M-am intors inapoi, tot in alergare - aveam inghetata si erau vreo 30 de grade. Deloc impresionant avand in vedere alte experiente de concert (ahem, Iron Maiden 2010 si cam toate concertele din vara lui 2016 minus Hollywood Vampires?), dar destul pentru Berlin si in special pentru inghetatele mici. Am ajuns inapoi, am deschis saculetul si am lasat-o pe Dany sa isi aleaga. Ea a decis ca eu sa incerc inghetata de la Florida Eis pentru ca e o chestie foarte berlineza cu care n-o sa ma intalnesc altundeva, asa ca si-a luat-o pe cealalta.

N-am dat prea mare importanta pe moment, mai ales ca facusem o descoperire destul de neplacuta... esarfa mea lipsea la apel! Asa ca am luat-o iar in alergare ca sa vad daca am vreo sansa s-o gasesc inapoi pe drum. Fara prea mari sperante sau vreo idee clara legata de unde o pierdusem. Insa, in timp ce alergam peste podul dinspre strada (mai e unul mai lung intre poarta si intrarea in citadela), m-a pocnit!

O pusesem pe geamul de deaupra lazii frigorifice cand ma scufundasem in ea dupa inghetata. Asa ca m-am intors sa-mi las sticla de ice tea ca sa nu intru cu ea in magazin... si iar alergare spre Kaufland!

Timp in care am inceput sa-mi recapitulez in cap toata neamta pe care o stiam la capitolul asta in caz ca n-o mai gasesc unde o lasasem si trebuie sa cer ajutorul cuiva din magazin. Schwarzer Schal... Katzen... Musiknoten... verloren? N-a fost nevoie. Esarfa era fix acolo unde o lasasem.

Am rasuflat usurata, am apucat-o bine si m-am intors la poarta. Bineinteles, tot in alergare. Si sperand ca alergatul asta avea sa serveasca scopului de a ma face mai pregatita sa prind un loc in fata... desi exista si riscul de a-mi fi consumat deja energia prea devreme si prea fara rost.

Am continuat sa asteptam in praf, dar parca aveam putina umbra si s-a mai racorit putin, asa ca n-a fost o asteptare prea grea. Inainte sa intram, am vazut cum se forma o alta coada lunga la intrarea in citadela: coada pentru meet & greet. Chiar si la 1500 de euro, tot s-au gasit suficienti amatori (ma rog, in primul rand amatoare... efectul Depp) incat sa sa epuizeze toate cele 60- 70 de pachete disponibile. Nu e o suma pe care am cheltui-o usor (asa ca nici nu facusem asta!), asa ca n-am putut decat sa ne bucuram ca aveam sa intram in timp ce oamenii cu bani erau la meet & greet.

Ni s-a spus ca putem intra cu sticle de pana la jumatate de litru inclusiv, bine, dar apoi ni s-a spus ca sticlele nu pot avea capac.

Tin minte si acum cum ma uitam la Dany si dadeam din cap in semn ca nu, nu mai luam sticla de apa. Da-o dracului de sticla, vreau sa prindem loc la bariera, nu pot sa alerg cu sticla fara dop. Bineinteles, s-a aplicat regula asta in masura in care a avut fiecare chef sa asculte de ea. Noi am lasat apa, altii au intrat bine mersi cu sticlele cu dop.

Dupa ce am trecut de podul dintre poarta si de intrarea in citadela, am auzit-o pe Dany strigand in spatele meu. Am aruncat o privire in spate si am vazut-o aplecandu-se sa culeaga ceva. M-am gandit ca o fi scapat ceva pe jos, asa ca am continuat sa alerg - trebuia sa prind loc. Prin partea lui Joe nu se putea intra, asa ca m-am dus, la fel ca restul lumii, la intrarea din partea baiatului dragut.

Si, cand a ajuns si Dany acolo, am aflat de ce strigase atunci. Ea nu scapase nimic pe jos, eu imi pierdsem telefonul. Iar ea il recuperase! OST Fest flashback... la fel ca atunci, ce noroc am avut sa nu fiu singura intr-o astfel de situatie!

Toata lumea care intra in fata mea se inghesuia in zona de la gard din fata lui Depp si nu erau multi, asa ca nu-mi faceam griji ca nu voi prinde loc in fata lui Joe. Doar ca cei care ne puneau bratarile s-au miscat ca niste melci, si, intre timp s-a dat drumul si la poarta cealalta, unde responsabilii cu bratarile au fost mult, mult mai rapizi. Asa ca s-a umplut si in fata lui Joe si n-am mai prins suficient spatiu decat fix in mijloc, in fata lui Alice.

M-am simtit putin vinovata. Singurul concert al turneului pentru Dany si isi dorea enorm sa fie in partea lui Joe. Daca m-as fi dus la cealalta poarta si as fi latrat la ei s-o deschida... Desi Dany tot imi zicea ca e perfect. Ca nu ma oprisem atunci cand strigase si continuasem sa alerg. Ca prinsesem locurile alea.

S-a dus sa ia apa pentru ca nu mai aveam asa ceva, din moment ce eu decisesem ca nu alerg cu sticla fara dop. Cand s-a intors, mi-a dat un jeton impreuna cu paharul meu. Am crezut ca e ca jetoanele de la noi, o bucata de plastic cu care se mai poate lua o apa. Nu intentionam sa beau mai mult decat aveam in paharul ala, dar l-am pastrat.

The Darkness

Nu-mi erau cunoscuti si mi s-a parut cam ciudat si fortat stilul lor.

Hollywood Vampires

Au inceput sa apara oameni in photo pit, printre ei si Nobu cu doua gagici. Voiam sa-l intreb daca-i urmareste in turneu, daca va face Combination setlistul, insa Dany il vazuse dandu-le gagicilor pene si a sarit direct cu cererea asta. Ne-a dat doua pene, ea a prins una de la Joe, eu una de la Tommy. Foarte faina chiar, dar... voiam si eu una de la Joe!

Surprinzator, cel putin pentru mine, Joe a fost unul dintre primii care si-au facut aparitia pe scena. Si, aproape la fel de surprinzator, avea sa vina foarte des pe marginea scenei, acolo, in mijloc, chiar in fata noastra.

Au inceput cu o piesa de pe noul lor album (album care n-a iesit nici pana acum) - I Want My Now. Preferata mea dintre toate piesele lor noi care au facut setlistul. Pentru cine n-a auzit-o si nu vrea sa astepte pana iese albumul, sunt sigura ca e pe YouTube.

A doua piesa a fost tot una proprie, dar de pe primul album - Raise the Dead. They never lost their soul, they only lost control... O piesa care imi place in draci si la sfarsitul careia Alice si-a aruncat bastonul pe undeva prin zona noastra, asa ca Dany l-a apucat in aer. Dar la fel au facut si altii din spatele ei, asa ca, atunci cand am vazut-o trasa in spate cu tot cu bastonul, am apucat de capatul ramas liber inspre mine. Si am tras de el. In cel mai nedelicat stil est-european.

Asa ca Dany s-a facut cu un baston si m-am bucurat enorm pentru ea. Probabil mai mult decat daca l-as fi prins eu. Pentru ca e o amintire extraordinara pentru un fan, dar e ceva cu care n-as putea trece de controlul de securitate la aeroport si eu nu am niciodata bagaj de cala... Asta fusese motivul pentru care imi retrasesem mana in toamna. Faptul ca stiam ca nu-l pot lua cu mine.

Apoi schimbare de costumatie pentru Alice si Joe. Chestie care ar fi fost imposibil sa treaca neobservata in conditiile in care uneori ma uit la ce poarta oamenii si ma gandesc... cat de tare, as purta si eu asta!

I Got a Line on You imi place in draci, iar versiunea din Berlin a fost excelenta! Nu mai tin minte mare lucru din 7 and 7 Is, probabil si pentru ca ii observasem pe Duff si Fortus in lateral si incepusem sa imi fac sperante ca li se vor alatura pe scena macar pentru o piesa. N-a fost sa fie... Alice s-a referit subtil la prezenta lor la un moment dat, dar aia a fost tot...

My Dead Drunk Friends a fost unul din momentele culminante ale serii pentru mine. Imi place enorm, de departe piesa mea preferata dintre toate piesele lor proprii. Standing all alone in a tavern full of ghosts... I came here to get wasted, but it just ain't the same... We thought we were immortal, but then you... died!

Asa ca probabil nu e de mirare ca am facut ca toti dracii. Mai ales ca Alice a turnat totul in piesa asta. Dar apoi i-am vazut pe Duff si Nobu in lateralul scenei si aratau spre mine. Cred ca am mai spus asta, dar mi se pare putin sinistra ideea ca as putea iesi in evidenta si ca niste perechi de ochi sunt fixate pe mine.

A urmat momentul pentru The Doors si introducerea lui Alice a fost foarte amuzanta - liked to drink... a little bit. Ha! A little bit? Pe bune?

The Jack a fost introdusa cu this one's for Malcolm! in timp ce aveau poza lui pe ecranul din spate. O alegere excelenta pentru Alice, care s-a descurcat perfect cu piesa asta. Si poate ca n-ar fi trebuit sa citesc despre concertele precedente... pentru ca am stiut si am asteptat momentul acelui but we've got the Joe! - hehe!

Pentru Lemmy a fost bineinteles Ace of Spades, din pacate nu cu Duff, care a ramas pe margine. Pentru Lemmy nu se putea sa nu fac ca toti dracii. Desi m-am intrebat daca nu cumva... acum ca il au pe Glen... oare el ar putea? Stiti ce-as vrea - Overkill! Scorpions fac asta, dar ei il au pe Mikkey Dee...

Apoi trei piese proprii, doua de pe noul album, Teenage Wasteland si The Boogieman Surprise, iar cea de-a treia, As Bad As I Am, piesa lui Depp de pe primul album.

Hmm... de fapt... piesele lui Alice sau piesele Aerosmith nu intra tot la piese proprii? La fel ca piesele noi, nu sunt piese tribut - dupa cum s-a exprimat Alice cand a introdus I'm Eighteen (apropo, va dati seama ca peste zece ani o sa schimbe versurile si o sa cante I'm Eighty?), this one's from a vampire who didn't die.

Si apoi... oarecum amuzant pentru ca nu e ca si cum n-as fi vazut setlisturile concertelor precedente, nu e ca si cum n-as fi stiut. Dar tot m-a luat prin surprindere. Poate si din cauza ca pauza si introducerea de dupa I'm Eighteen au fost scurte. Dar bineinteles ca am facut ca toti dracii. In afara de Back in the Saddle la primul meu concert Aerosmith in 2010, nu cred ca am mai avut vreodata ocazia sa aud ceva de pe Rocks live. Iar Rocks ramane in continuare albumul lor numarul unu pentru mine si Combination una din piesele mele preferate de pe albumul asta. Asa ca poate ca nu e greu de imaginat cum am reactonat. A fost extraordinar pentru mine sa prind piesa asta live!

I traded you for me... si a fost la sfarsitul piesei asteia cand Rich a venit si mi-a dat o pana de la Joe. Personalizata! Cu Europe 2018 pe ea. Wow! A patra mea pana de la Joe!

Stiu ca pentru multa lume... ma rog, pentru multi fani Aerosmith cel putin... prezenta lui Depp strica lucrurile, dar mie, personal, mi se pare destul de greu de observat prezenta lui cand Alice si Joe sunt pe scena. E putin alta poveste cu unii dintre fanii lui, care pot fi de-a dreptul enervanti (ahem, in special fetitele isterice). Dar macar n-a mai fost la fel de rau ca in Bucuresti, cand au fost momente in care nu mai puteai auzi trupa din cauza tipetelor ascutite. Si cine a fost la urmatoarele concerte din vara aia probabil stie ca fanele respective si tipetele lor enervante au fost multa vreme subiect de discutie.

In fine, el a cantat People Who Died (care imi place in draci si e atat de potrivita in contextul spectacolului lor) si Heroes. In caz ca se intreaba cineva cum mi s-ar fi parut ca sta cu vocea... la fel ca si cu chitara. Decent, nu ma pot plange. Dar sters, sters de tot. Ca muzician, nu lasa o impresie dunabila. Dar fanele au dat buluc acolo ca sa saliveze la el, nu din alte motive, asa ca... probabil nu conteaza.

Cred ca e posibil sa mai fi fost una din piesele lor noi intre, dar nu mai tin minte clar. Iar apoi... you know what it means when you see Joe with the talkbox! Dap, Sweet Emotion.

Ca de obicei, au terminat cu Train si School's Out, versiunea cu o bucata din Another Brick in the Wall (Part 2) in mijloc. Si cu baloanele acelea mari aruncate in public. Si apoi gata, pa! Parca prea brusc, desi recunosc ca nici eu nu prea mai intelegeam prea bine ce se intampla in jurul meu la momentul respectiv. Si asta pentru ca...

In timpul School's Out, Alice mi-a aruncat bastonul. Al doilea baston din acea seara. Spre deosebire de Dany, eu n-am avut parte de nici un fel de emotii. Nu l-a aruncat suficient de tare incat sa ajunga la gard, iar in zona aia exista o singura nebuna din lumea necivilizata si cu instincte de pradator bine ascutite - eu! Serios, nu cred ca mai exista altcineva in jur care sa ignore riscul de a cadea in cap doar pentru a prinde ceva ce venea in zbor.

Drace, ce faci, Ana? Dar gandul a venit prea tarziu, dupa ce deja il apucasem. Pe de o parte, prada mea, a mea! Pe de alta parte, in ce dracu' m-am bagat, cum ajung cu el acasa?

Si, la sfarsitul piesei, Joe a venit in mijloc pe marginea scenei si mi-a aruncat cu grija ultima pana, cea pe care o folosise in timpul School's Out. A cincea pana pe care a aruncat-o in seara aia. Si prima pe care n-a aruncat-o la intamplare. N-am prins-o in aer, foarte multe maini s-au intins dupa ea in jurul meu, s-a lovit de una din ele si mi-a cazut la picioare. Instinctiv, am calcat pe ea. Si apoi am simtit maini din... aproape toate directiile, in fata mea totusi nu era decat gardul, apucand de piciorul meu si incercand sa-l traga de pe pana. Dar tot mana mea a ajuns prima la ea. A mea, a mea! Folosita! Prima pana folosita pe care o am de la el! Dupa opt ani, probabil era si cazul...

Am mai prins si una din penele aruncate de Tommy la sfarsit, cand "curata" tot ce-i mai ramasese. Putin diferita de cea pe care o primisem de la Nobu. Cred ca tot atunci a prins si Dany o pana de la el.

Dupa concert

Am vazut ceva alb pe jos, probabil o bucata dintr-un balon si am urlat la unul din tipii de la paza sa ne-o dea. Eu mai am bucati de baloane, dar m-am gandit ca ar fi o amintire faina pentru Dany. Dar bucata de balon s-a dovedit a fi de fapt... doua! Asa ca una pentru fiecare.

Am mai urlat noi si dupa setlist - mie mi se pusese pata pe cel de la tobe. Dar degeaba. Eh, oricum nu plecam de acolo cu mana goala.

Am mai stat putin de vorba cu cei de la paza si cu un prieten de-al ei, mare fan Aerosmith si imbracat ca atare... din cap pana in picioare. Imaginati-va esarfa, tricou, chiloti, ceas, sosete, incaltari... toate cu sigla Aerosmith. Damn, I really need to up my fandom level! Un moment amuzant a fost ca atunci cand isi lista echipamentul am inteles ca ar fi zis "this watch sucks"... si am inceput sa ma intreb ce nu i-o fi placand la ceasul respectiv. Mi-a luat putin sa ma prind ca de fapt spusese "this watch, socks" - oops!

Pe langa asta, vazandu-ne cu bastoanele, mai multi oameni au vrut sa faca poze cu noi. Ma rog, in primul rand cu bastoanele, sunt sigura. Printre ei, copchila care fusese la concertul lui Alice in noiembrie (age-restricted show my ass!). Si care m-a intrebat daca nu se poate sa-i dau ei bastonul meu. Primul baston pe care il prindeam si sa-l dau?! Dar apoi mi-a parut rau de prima reactie pentru ca n-a mai insistat si probabil ar fi fost mai convenabil pentru mine sa-l dau cuiva care s-ar fi bucurat enorm de el...

Dar am stabilit cu Dany sa-l las cu ea si sa-l iau in octombrie dupa concertul Saxon, cand aveam sa ma intorc pe roti. Le-am insemnat cu un marker ca sa stim care e care si asa a ramas.

Si, printre conversatiile de acolo, am aflat si ce era de fapt cu paharul si jetonul... Jetoanele alea nu erau ca sa cumperi chestii cu ele. Se dadeau impreuna cu paharele de plastic si, daca returnai un pahar si jetonul care facea dovada cumpararii, iti primeai o mare parte din bani inapoi. Sa mai zic ca Dany a fost incantata de faptul ca pretul platit pentru un loc in fata si toata prada de concert a fost de doar patru euro?

Pe ea o mai rodea ca poate i-am mai putea prinde pe undeva prin spate pe acolo. Eu am zis ca nu e nici o sansa si n-are rost sa incercam. Partial pentru stiu ca in general pleaca repede inapoi la hotel dupa. Si... pentru ca fusese o seara extraordinara, n-aveam nici cea mai mica dorinta sa o stric cu o dezamagire la sfarsit.

Asa ca in cele din urma ne-am urcat in masina ei si am plecat catre hotel. Cel la care stateam eu, nu trupa. A doua zi mai urma un alt concert si pentru mine si pentru ea. Nu acelasi, in cazul meu concertul urmator implica si o deplasare in Polonia.

Dar despre deplasare... alta data!